Observatii Astronomice cu ajutorul Proprietatilor Fizice ale Timpului (N. A. Kozyrev)

Postez, deocamdata in aceasta prima forma de prezentare, unul dintre cele mai frumoase articole stiintifice publicate de N. A. Kozyrev, si pe care l-am tradus din lb. rusa. Articolul mi-a fost trimis prin posta de catre autorul sau, in urma unei scurte corespondente, in 1980. Nu am intalnit pe internet acest articol intr-o limba de circulatie europeana dar e posibil ca el sa poata fi regasit in lb. rusa.
 Prin urmare, imi fac o datorie de onoare fata de Kozyrev publicandu-l aici -ca premiera in lb. romana- pentru folosul celor interesati. Consider ca lucrarile astrofizicianului rus constituie o baza stiintifica foarte buna pentru studierea lumii inconjuratoare intr-o viziune diferita de viziunea stiintifica "oficiala" promovata de academii si predata in scoli.



["Stele explozive" (Vspâhivaiuşcie zvezda),
Erevan, 1977,
Editura Academiei de Stiinte a RSS Armene]

.  In prezent a aparut perspectiva observarii [astronomice a] obiectelor cosmice nu numai cu ajutorul luminii, undelor radio sau ale altor frecvente ale spectrului radiatiei electromagnetice ci si prin intermediul acelor madificari ale proprietatilor fizice ale timpului pe care le creaza procesele ce au loc pe aceste obiecte [cosmice]. Desi sarcina principala a acestei expuneri este descrierea metodicii unor asemenea observatii si a rezultatelor lor, e necesar totusi, pe cat posibil, sa ne oprim un pic asupra a ceea ce trebuie sa se inteleaga prin proprietatile fizice ale timpului si cum pot fi ele folosite in studiile de fizica si de astronomie.
.  Spre concluzia privind existenta la timp a proprietatilor fizice ne conduce cercetarea naturii energiei stelare pe baza datelor observatiilor astronomice. Din aceste date rezulta o situatie de importanta fundamentala: luminozitatea unei stele e o functie uniforma de masa si raza, in tot domeniul destul de larg al valorilor posibile . In cazul existentei indelungate a stelelor e necesar [sa existe o] egalitate intre generarea energiei in stea si consumarea ei [a energiei]. Daca aceste procese sunt independente unul de altul, atunci din aceasta conditie rezulta o riguroasa limitare a configuratiilor posibile ale stelelor si dependenta functionala amintita s-ar dovedi imposibila. Prin urmare, in stele nu exista surse de energie care sa nu depinda de consum.
.  Substanta stelei da atata energie cata poate sa iasa sub forma radiatiei prin suprafata sa. Asa va fi la simpla racire sau cu un mecanism de contractie Helmholtz-Kelvin, cand substanta stelei da nu numai caldura ci si energie potentiala. Totusi scala corespunzatoare a timpului [de existenta] pare prea scurta pentru Soare, cu totul treizeci de milioane de ani, ceea ce contrazice cu desavarsire istoria vietii pe Pamant. De aceea, la racire nu are loc o restructurare a stelelor ci se dezvolta procese care se opun acesteia [racirii]. Steaua apare ca o masina ce produce energie. Sprijinindu-ne pe legea conservarii ramane sa conchidem ca steaua isi absoarbe energia din afara. Aceasta [ipoteza] concluzie inlatura si dificultatea explicarii existentei supergigantelor, care consuma atat de multa energie incat nici o rezerva imaginabila a lor nu le poate asigura o viata prea lunga. Stele exista pretutindeni si intra in cele mai variate structuri, de aceea energia lor o pot mentine numai fenomenele cu o asemenea anvergura cum sunt spatiul si timpul.
.  In imprejurari obisnuite spatiul este pasiv si da pur si simplu o arena pentru evenimente. Timpul insa, luat in sine, este un eveniment si poate sa aiba nu numai proprietatea pasiva de durata dar sa se prezinte si ca un fenomen al Naturii. Atunci, timpul interactionand cu substanta stelei, poate aparea ca o sursa a energiei ei.
.  Stiintele exacte presupun ca timpul are numai o singura insusire pasiva care se masoara cu orele. Aceasta insusire poate fi numita geometrica intrucat ea permite legarea spatiului si timpului intr-o singura varietate [mat.] cvadridimensionala. Totusi intervalele de timp pot purta in sine si alte insusiri. Daca aceste insusiri sunt reale atunci ele ar trebui sa se manifeste prin actiunea lor asupra sistemelor materiale, asupra substantei si a proceselor din ea. De aceea ele ar trebui sa fie proprietati fizice active si datorita lor evenimentele Lumii ar trebui sa aiba loc nu numai in timp ci si cu participarea lui la ele. Proprietatile fizice ale timpului umplu cu continut intervalele lui si in acest fel pot sa nu schimbe geometria lui. De aceea o asemenea reprezentare nu contravine sistemului stiintelor exacte care doar se completeaza cu (posibilitatea unor) fenomene noi. Totusi, asemenea fenomene nu au fost observate in laboratoare si de aceea nu au fost necesare experiente pentru evidentierea proprietatilor fizice ale timpului. Acum insa datele astronomice au demonstrat existenta unei actiuni a timpului asupra substantei si de aceea apare ca foarte necesar studiul de laborator al acestor posibilitati. S-a ajuns astfel la situatia analoaga aceleia in care s-ar afla fizicianul dintr-un laborator rupt de Pamant si aflat in profunzimile Cosmosului care abia daca s-ar referi la existenta fortelor de gravitatie din experientele sale.Totodata, aceste forte determina nu numai intreaga dinamica a corpurilor cosmice dar si structura lor interna. Aici analogia consta in faptul ca cu toata pierderea enorma de energie, o stea poate fi considerata un termos uimitor de perfect. De ex. substanta Soarelui cu temperaturi in interior de ordinul zecilor de milioane de grade se poate raci corespunzator cu scala timpului Helmholtz-Kelvin numai cu un grad in trei ani! O afluenta derizorie de energie, necesara compensarii unui asemenea consum, abia daca ar atrage atentia asupra sa in conditii de laborator.
.  Cea mai simpla proprietate fizica a timpului poate fi mersul orientat. In fizica teoretica si mecanica statistica e considerata ca insusire a sistemelor cu mase distribuite neuniform si nu a timpului insusi. Juxtapunerea viitorului si a entropiei unui asemenea sistem corespunde cauzalitatii intrucat cauzele au proprietatea de a genera numeroase efecte; efectele trebuie insa sa aiba loc in viitor in raport cu cauza. Stiintele naturale se conduc in general dupa acest principiu al suprapunerii viitorului cu efectul, (pe care le consideram [totusi]) principial diferite, existand un raport cauzal de la cauza la efect, in special la sistemele cu distributie neuniforma a maselor – [pe care le privim ca] aparate capabile sa evidentieze mersul timpului, mers care exista dintotdeauna independent de posibilitatea observarii lui. Daca viitorul se deosebeste principial de trecut, trebuie sa existe si o deosebire intre proprietatile fizice ale cauzei si [ale] efectului. Existenta unei astfel de diferentieri e respinsa de stiintele exacte deoarece ea nu exista nici in bazele lor stiintifice.
.  In virtutea caracterului comun al problemei, dovada experimentala a existentei la timp a mersului directionat, si studierea lui, trebuie pusa pe sisteme mecanice din cele mai simple, apropiate de sistemele punctelor materiale. Intrucat mersul timpului se manifesta in legaturi cauzale, in acest sistem trebuie realizata relatia cauza-efect a unui proces oarecare, care, aparand in una din partile sistemului va fi absorbit in alta (parte a lui). In sistem actiunea cauzala se va transmite ca o stafeta cu un numar urias de verigi. Pe noi ne va interesa acea veriga elementara unde are loc transmisia directa a actiunii de la un punct la alt punct. Din cauza imposibilitatii suprapunerii punctelor materiale, intre ele trebuie sa existe o diferenta de spatiu (gol), δx. Incompatibilitatea cauzei si efectelor in timp duce la existenta unei diferente de timp analoge, δt. Valorile δx si δt pot fi de acelasi ordin de "micime" [malosti] iar raportul lor e valoarea finita:

 (1).  

care si poate sluji ca masura a mersului Lumii noastre, ca viteza a transformarii cauzei in efect. Pentru a obtine mersul orientat, formula (1) trebuie sa aiba un semn determinat (anume) care sa nu depinda de sistemul de masura. Intrucat efectul se gaseste in viitor in raport cu cauza, atunci δt are un semn precizat. In ce-l priveste pe δx, semnul sau e cu totul neprecizat si depinde de sensul acceptat de masurare al spatiului. Totusi in conditii de izotropie deplina, spatiul poseda o remarcabila proprietate de incompatibilitate a surubului drept cu cel stang adica o deosebire de principiu intre dreapta si stanga.
.  Daca δt este o rotatie in planul perpendicular pe directia cauza-efect, [directie] pe care o notam cu [versorul] i, atunci semnul precizat al lui δt poate orienta planul, perpendicular pe i si sa-i dea marimii C₂ un semn determinat. De aici urmeaza ca marimea C₂ trebuie sa fie un pseudoscalar iar vectorul iC₂ - viteza liniara a [unui punct] rotit in jurul axului i.
De pe pozitiile cauzei si efectului rotatiile timpului trebuie sa fie de semne diferite. De aceea, de veriga noastra elementara sunt legati doi pseudoscalari: +iC₂ la efect si –iC₂ la cauza. Actiunea unui punct asupra celuilalt se realizeaza prin mersul timpului cu aceasta proprietate [?]. De aceea legea a treia a lui Newton poate fi considerata ca efect a proprietatilor mersului timpului si a cauzalitatii.
.  La reflectare (in oglinda) a mersului timpului [el ca] scalar isi va schimba semnul. De aceea Lumea cu o curgere inversa a timpului trebuie sa fie diferita de lumea noastra oglindita (intr-o oglinda).
.  Sa ne imaginam un giroscop ideal, constituit dintr-un singur punct material, care se invarte in jurul directiei j cu viteza liniara u, semnul caruia e determinat de rotatia (dupa sau impotriva acelor de ceasornic). Atunci cu actiunea Φ prin capatul axului la punctul de sprijin in directia j, vor fi suprapusi in aceste doua puncte [?] pseudovectorii ±ju, asemeni pseudovectorilor mersului timpului ±iC₂. E cu totul posibil ca ei sa se scada sau sa se adune si atunci in sistem urmeaza sa ne asteptam la aparitia a doua forte suplimentare ΔΦ:

 (2).

.  Aceste consideratii si formula (2) pot fi adevarate pentru o singura veriga cauzala. Intr-un sistem real insa are loc o actiune cauzala si din partea acelei parti a sistemului unde se afla efectul. Numarul acestor verigi poate fi diferit de numarul de verigi al transmisiei normale sau sa coincida cu el. Statistic se pot obtine rotatii diferite ale timpului nu numai la unghiul singular al formulei (1) ci si la un unghi oarecare φ. De aceea in formula (1), care determina mersul timpului, trebuie sa stea nu δt ci |φ|δt si prin urmare mersul [viteza] timpului va avea valoarea C₂/|φ| . Aceasta valoare si trebuie pusa in locul lui C₂ din formula (2) ca sa obtinem expresia pentru fortele suplimentare produse de mersul timpului in sistemul real macroscopic:

(3).  

.  Una din cele doua forte trebuie sa actioneze acolo unde se gaseste cauza iar cealalta acolo unde se gaseste efectul.
.  Valoarea φ, multiplii Π, nu dau diferente de timp la capetele sistemului si sunt echivalente [egale] in cazul φ = 0, cand lipseste cauzalitatea [in sistem]. Deoarece in sistemul cu legaturi cauzale, in care a fost bagat giroscopul, valorile stabile ΔΦ pot sa apara doar cu conditia:

(4).  

.  Multe experiente, efectuate cu diferite giroscoape, au fost puse pe sisteme mecanice cat mai simple, cum sunt balanta cu parghie si pendulele lungi. Aceste experiente au aratat ca in aceste sisteme intr-adevar au aparut doua forte ale mersului timpului, ΔΦ, in concordanta cu formula (3), pe directia axei giroscopului, depinzand de directia rotirii sale si cu aparitie treptata pe masura cresterii actiunii cauzale dintre rotor si partea imobila a sistemului. Dupa masurarea valorilor ΔΦ la prima treapta (n = 1), stiind greutatea giroscopului si viteza rotorului u, conf. formulei (3), a putut fi determinata marimea C₂/u :

(5).  

.  In acest fel, raportarea lui C₂ la viteza luminii C₁ s-a dovedit a fi egala cu 1/137 – constanta structurii fine a lui Sommerfeld. De aceea se poate presupune ca mersul timpului e legat de alte constante universale:

(6).  

.  Dar daca expresia e²/ħ determina existenta in natura a unei viteze reale atunci prezenta constantei adimensionale e²/ħC₁ inceteaza sa mai fie enigmatica si devine fireasca, ca raport a doua viteze oarecare.
.  Experientele cu giroscoape permit nu numai determinarea marimii curgerii timpului ci si a semnului ei. Daca consideram ca actiunea timpului are loc la rotirea giroscopului in directie opusa mersului timpului, adica cu scaderea lui u din C₂, atunci pentru acest sens se obtine conditia:
.  Rotirea mersului timpului are loc dupa sensul acelor de ceasornic daca se priveste de la cauza la efect. Inseamna ca C₂ este [un] pseudoscalar pozitiv* in sistemul drept de coordonate.
(Nota de Subsol: *In lucrarile precedente au fost acceptate aceleasi semne la C₂ si de aceea acolo se obtinea un sens pozitv pentru C₂.)

 Existenta obligatorie a doua forte, induse de mersul timpului, are o mare importanta principiala. Din aceasta imprejurare rezulta ca timpul poate crea in sistem momentul de rotatie si tensiunile interioare, a caror actiune va schimba energia sistemului. Prin urmare timpul poate transfera energia, momentul de rotatie, dar nu transfera impulsul.
 Rotatia Pamantului permite realizarea unor experimente foarte simple si usor de realizat fara giroscoape. Problema e ca greutatea oricarui corp este conditionata de atractia diferitelor mase ale Pamantului care se rotesc cu diferite viteze liniare [tangentiale, periferice]. De aceea de forta greutatii e legata o viteza oarecare u [barat], diferita de viteza u, a acelei paralele unde se efectueaza experientele si impreuna cu care actioneaza fortele de reactie din sistem. Prin introducerea in sistem a cauzalitatii, in el [Pamantul] ca si in experienta cu giroscoapele, urmeaza sa ne asteptam la aparitia fortelor curgerii [actiunii?] timpului in concordanta cu formula (3) , in care j va fi versorul axei Pamantului si in care u trebuie sa fie inlocuit cu u-u . S-au obtinut si masurat aceste forte pe balanta obisnuita, de al carei brat [parghie] era atarnata rigid o greutate [la un capat] iar la celalalt capat o alta greutate pe o suspensie elastica [agatare elastica] . Suportul prismei centrale [pe care sta bratul balantei] a fost conectat cu un vibrator care crea vibratii riguros verticale. Vibratiile se raspandeau prin brat, erau absorbite de suspensia/agatarea elastica si creau fluxul necesar al actiunii cauzale. Cinematica bratului rezulta de maniera urmatoare: la capatul cu greutatea suspendata rigid nu se simtea vibratia, dar capatul cu suspensia elastica avea amplitudinea de doua ori mai mare decat a prizmei centrale . Amplitudinea prizmei era de ordinul a unei zecimi de mm iar frecventa nu depasea 30 Hz, cu conditia ca acceleratiile sa fie mai mici decat acceleratiile greutatilor si prisma sa nu se rupa de sprijin [parghie]. Se obtine un regim linistit de cantarire in care invariabil s-a constatat ingreuierea greutatii de pe suspensia elastica. O alta forta, de sens opus, trebuie se fie aplicata suportului prismei. [?] Rezultatele unor asemenea masuratori cu diferite frecvente sunt reprezentate in Fig. 1. unde pe ordonata se da efectul de ingreuiere a greutatii, recalculat pentru un kilogram.

 


Fig. 1.

http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img405/9324/fig1b.png#
.  Aceste masuratori au fost efectuate la Pulkovo . Efectul depinde de latitudine si dupa cum au aratat masuratorile, dispare complect la paralela de 73 grd si 05 min unde, prin urmare, u=u .
 Masuratorile efectuate in mai multe randuri au aratat ca desi treptele de ingreuiere ale greutatii raman invariabile totusi frecventele vibratiilor la care ele apar se schimba foarte puternic functie de imprejurarile ce stau in afara controlului de laborator. Exista si un mers de sezon: toamna experientele ies considerabil mai usor decat primavara. Am fost nevoit sa trag concluzia ca procesele ce au loc in natura slabesc sau intaresc actiunea cauzala din sistem. Realizarea [intentionata a] diferitelor procese in preajma sistemului a confirmat aceasta presupunere. Rotirea timpului, φ, din formula (3), s-a dovedit a fi proportionala nu numai cu fluxul cauzalitatii din sistem dar si cu o alta marime care nu depinde de sistem ci de procesele ce-l incojoara. Aceasta marime poate fi denumita DENSITATEA timpului. Inseamna ca timpul are in afara mersului directionat si o alta proprietate fizica – densitatea sa. Procesele care intaresc in sistem actiunea cauzala, maresc densitatea timpului in spatiul ce le inconjoara. Procesele cu actiune contrara ii micsoreaza densitatea. In primul caz se poate vorbi de iradiere de timp iar in al doilea – de absorbtia lui. Procesele care maresc entropia, acolo unde se produc, radiaza timp. Asa sunt spre exemplu procese ca: incalzirea unui corp, topirea ghetii, evaporarea lichidelor, dizolvarea in apa a diferitelor substante si chiar ofilirea plantelor. Procese contrare acestora precum corpurile care se racesc, inghetarea apei [de ex.], absorb timp si in jurul lor se micsoreaza densitatea lui.
 S-a constatat ca sistemul ce se masoara poate fi aparat cu ecrane impotriva influentelor din partea proceselor din preajma. Astfel de ecrane pot fi: diverse materiale solide metalice, placi de sticla, ceramica, cu grosimi de 1…2 cm. Lichidele ecraneaza mai slab; astfel, pentru absorbirea actiunii timpului e necesar un strat de apa gros de cativa decimetri . Daca Soarele radiaza timp multumita proceselor ce au loc in el atunci Luna in timpul eclipsei ar trebui sa ecraneze actiunea exercitata prin intermediul timpului de catre Soare asupra Pamantului. Cercetarea unui asemenea fenomen trebuie efectuata in conditiile unor eclipse partiale pentru a exclude posibilitatea dereglarii situatiei meteorologice care, de regula ramane invariabila in timpul eclipsei cu faza mica.
 Observatii pe balanta cu parghie in regim vibratoriu au fost facute la Pulkovo in timpul a patru eclipse de Soare: 1961, 1966, 1971, 1975 si 1976. E foarte dificil sa se urmareasca modificarea frecventei vibratiilor necesare pentru obtinerea/pastrarea treptei de ingreuiere date [?] a greutatii. De aceea la o frecventa invariabila si riguros controlata s-a determinat chiar valoarea ingreuierii greutatii.
Dupa cum arata Fig. 1., intotdeauna exista o oarecare depresiune naturala langa pozitia medie a treptei de ingreunare. De aceea la schimbarea densitatii timpului poate rezulta o deplasare a valorii medii a masuratorilor in raport cu propria ei pozitie anterioara. La toate eclipsele la care s-au facut masuratorile s-a petrecut o scadere a fortelor induse de actiunea timpului. In Fig. 2. e dat un asemenea exemplu (d) in timpul eclipsei din 1971.
 


Fig. 2.
http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img837/4285/fig2b.png#
.  Masuratorile s-au efectuat pe doua frecvente care au produs efecte pe treptele intai si doi de ingreuiere. Aceste observatii ne permit sa afirmam cu suficient temei ca in timpul eclipselor se micsoreaza densitatea timpului. Prin urmare, Soarele radiaza nu numai lumina ci si timp.
 Scaderea densitatii timpului ar trebui sa se observe nu numai in timpul eclipselor ci si la rasaritul si apusul Soarelui. Totusi, in conditii obisnuite, in aceste momente se intampla procese geofizice complexe care acopera efectul ecranarii Soarelui provocat de convexitatea Pamantului. Numai catre sfarsitul iernii, in conditiile unui strat mare de zapada si a unui Soare jos, s-a reusit sa se observe in stare pura acest efect. Pe parcursul unei serii de ani, la Pulkovo, in februarie-martie, s-a inregistrat un salt brusc al indicatiilor balantei cu vibratii, care coincidea, cu precizie de pana la un minut, cu momentul apusului real al Soarelui, fara luarea in calcul a refractiei. Acestea si alte efecte diferentiale [?] s-au obtinut [si] pe o balanta la care fluxul necesar al cauzalitatii s-a realizat nu prin vibratii ci prin propagarea caldurii prin parghia balantei.
 Inregistrarile eclipselor solare [cu balanta] au demonstrat ca in principiu e posibila observarea astronomica a corpurilor cosmice prin intermediul proprietatilor fizice ale timpului. Dar pentru obtinerea unor rezultate concrete si pentru a observa si alte obiecte cosmice au trebuit sa fie gasite alte procedee de inregistrare ale proprietatilor fizice ale timpului. Rezolvarea acestei probleme a aparut ca rezultat al mai multor ani de lucru impreuna cu Victor Vasilievici Nasonov. Numai datorita initiativei si marii lui experiente tehnice am reusit sa gasim si sa cream metodica necesara pentru observatii astronomice.
 Densitatea timpului e o marime scalara dupa cum s-a si observat din experientele precedente. Densitatea timpului scade odata cu distanta pana la procesul care o creaza. De aceea ar trebui sa se observe si proprietatea vectoriala corespunzatoare gradientului de densitate care [ar] putea fi tratat ca radiatie de timp. Pentru dezvaluirea acetei insusiri a fost firesc sa ne intoarcem la balanta de torsiune. Dupa nenumarate incercari s-a gasit cea mai simpla forma a ei, ce rezolva sarcina propusa. Balanta de torsiune trebuie sa aiba amortizare iar parghia ei trebuie sa aiba brate puternic inegale, respectiv o greutate mai mare pe bratul mai scurt. Ulterior s-a dovedit ca nu e nevoie de un amortizor special si ca e suficienta rezistenta [opusa de] aerul din incinta vasului. Probabil ca amortizarea e necesara ca sa aiba loc o impartire [despartire?] cauzala a fortelor intr-un cuplu inevitabil pe care timpul il transmite sistemului. Indicatii bune da balanta cu raport al bratelor de ordinul 1 : 10. Materialele parghiei si greutatii pot fi de orice fel; de asemenea firul suspensiei. Practic insa e mai bine sa se foloseasca greutate de Pb iar pentru suspensie un fir de kapron [nailon] de 15 μm diametru, lungime de ~5…10 cm. Pentru evitarea perturbarilor din partea campurilor electrostatice aceste balante nesimetrice trebuie asezate intr-un vas metalic (de forma cilindrica) acoperit cu o sticla obisnuita, neorganica.
 La experientele efectuate cu aceasta balanta, acul balantei -adica bratul de parghie mai lung- se "indeparteaza" de procesele (enumerate mai sus) care radiaza timp si este "atras" de procesele care il absorb. Cercetarile au aratat ca acul balantei atrage foarte multe procese precum: diverse deformari de corpuri, lovirea unui obstacol cu un jet de aer, functionarea ceasului cu nisip, absorbtia luminii, prezenta observatorului si toate procesele legate de frecare. Citirea zero adica pozitia normala a acului s-a stabilit nu prin rasucirea firului ci ca rezultat al actiunii totalitatii proceselor ce aveau loc in jur. S-au observat rasuciri ale bratului balantei de pana la cateva zeci de grade, ceea ce corespundea unor forte de ordinul 10^-3….10^-4 dyne. In felul acesta, la o greutate a parghiei balantei de cateva grame, rotirile sale au fost provocate de forte egale cu 10^-6….10^-7 din valoarea fortelor ce actionau in sistem.
 Protejarea cu ecrane a balantei de torsiune impotriva influentelor proceselor s-a dovedit a fi aceeasi ca si la balanta cu parghie in regim vibrator. S-a constatat ca substanta ecranului se restructureaza sub actiunea proceselor ce se petrec in jur. Intr-adevar, corpul tinut un timp oarecare in apropierea procesului si adus apoi langa balanta de torsiune actioneaza asupra ei la fel ca si procesul insusi.
 In Fig. 3. e reprezentata devierea [acului] balantei de torsiune sub actiunea unei bucati de lemn sau a unei cutii de tabla ce "memorasera" procesul de evaporare al acetonei. In aceasta figura se vede ceea ce este caracteristic tuturor experientelor, revenirea foarte lenta a balantei la pozitia initiala.
 Memorarea actiunii proceselor este proprie diferitelor substante, in afara de aluminiu. Totodata aluminiul este un ecran uimitor de bun .

 


Fig. 4.

http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img152/8903/fig4b.png#
.  In Fig. 4. sunt reprezentate devierile balantei de torsiune sub influenta acetonei, la ecranare cu un carton gros, cu o placa subtire de sticla, si cu aceeasi placa de sticla, suflata cu un strat subtire de aluminiu. Un strat atat de subtire de [aluminiu] nu poate crea absorbtie a timpului si totusi acest strat a micsorat actiunea procesului de aproape doua ori. De aici rezulta ca in afara de absorbtia timpului exista si reflexia lui iar acoperirea cu aluminiu este un excelent reflector nu numai pentru lumina ci si pentru timp.
 Existenta reflexiei timpului a fost verificata nemijlocit prin experiente. Balonul [cilindrul] cu balanta de torsiune a fost inconjurat cu o protectie groasa in care a fost lasata o fanta verticala. Procesele de evaporare ale lichidelor sau procesul de dizolvare a zaharului in apa (neutru din punct de vedere termic), realizate in spatele ecranului si departe de fanta, nu exercitau influenta asupra balantei. Cu o oglinda totusi, pusa in fata fantei (si) oglindind procesele, s-a provocat respingerea acului balantei. Este cu totul firesc ca procesele care atrag timpul (adica cele care absorb timpul) sa nu fie reflectate de oglinda. Experientele au confirmat [ca sunt] legile obisnuite ale reflexiei; unghiul de incidenta cu oglinda fiind egal cu unghiul de reflectare. Prin urmare, oglinda concava a telescopului ar trebui sa adune si sa focalizeze actiunea proceselor si aceasta ar permite observarea obiectelor cosmice prin intermediul timpului pe telescoapele cu reflexie. Asemenea observatii au fost realizate la Pulkovo pe un telescop cu un orificiu de 700 mm (RM – 700) si la observatorul din Crimeea pe telescopul de 50 cm (MTM – 500).
 Observatiile au fost facute in focarul kude [Coudé] al telescopului. In acele observatii balanta putea ramane nemiscata, pe un fundament stabil (tare). Stelele erau proiectate prin capacul de sticla al cutiei balantei, pe fundul ei, langa bratul lung al parghiei, apoi lumina lor se ecrana cu o hartie neagra. Substanta, supusa actiunii proceselor, [memoreaza si] actioneaza ea insasi ca procesul si de aceea locul de proiectare al stelei trebuie sa respinga acul balantei [la fel si hartia neagra]. In Fig. 5. e reprezentata o inregistrare cu devierile balantei in timpul observarii stelelor ηCas la telescopul RM – 700.

 


Fig. 5.

http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img846/8030/fig5b.png#
.  Coloanele cu insemnarea zero marcheaza intervalele de timp cand actiunea asupra balantei a fost oprita. Cu toate ca aceste observatii s-au efectuat in conditii relativ favorabile, deriva punctului zero al balantei din cauza proceselor inconjuratoare a fost foarte insemnata. Totusi, pe fondul acestei derive absolute apare clar actiunea stelei care a deviat balanta cu un unghi Δφ =~5 grd. Aproximativ acelasi efect a exercitat si renumita sursa de raze röntgen, Cyg.X-1. Observatiile s-au efectuat in cursul a doua nopti pe telescopul MTM – 500, pe fondul unei foarte puternice devieri a punctului zero a balantei. Rezultatele observatiilor uneia din nopti sunt reprezentate in Fig. 6. Pozitia acului balantei in timpul actiunii sursei este marcata prin cerculete. La fiecare doua minute aceasta actiune era ecranata cu un inchizator gros de aluminiu si era marcata pozitia acului balantei (pe figura prin stelute). Intreaga curba cu cerculete trece semnificativ mai sus de curba cu stelute, diferenta fiind [pe ordonata] de cateva grade. In partea dreapta a Fig. 6. sunt reprezentate rezultatele observatiilor, efectuate pentru control, a unei portiuni de cer ales arbitrar. Aici traseele ambelor curbe coincid una cu alta.
 Vom face acum situatia tuturor observatiilor realizate cu balanta de torsiune. Sunt trecute aici numai acele obiecte cosmice care au fost observate in mai multe randuri.
1.Obiecte care nu aratau influenta asupra balantei,
Abatere unghiulara zero [a balantei de torsiune, cu brate inegale], (Δφ = 0 grd)
---Stele : αAUR, αAGL, αBOO, αCYG, αHER, αOVI, αTAU, βCEM, α CAS, 61CYG
---Cefeide: ηAGL, ρSGE
---Pulsari : CP 1133;
---Alte obiecte : M13, globular cluster;
---open clusters, γ PEG, nebuloasele LIRA si ORION, galaxia M82 si SEYFERT;
---Planete : Saturn;

2. Mici abateri,
Abatere unghiulara = 2...3 grd
---Galaxii : M81, Virgo cluster NGC4594, nebuloasa Andromeda;

3. Abateri insemnate,
Abatere unghiulara = 3...5 grd,
---α CMA, α LEO, ηCAS;
---Pitice albe : W1346, HERTZ Z3, Z43, sursa CYG X-1 si centrul galaxiei noastre;

4. Abateri mari,
Abatere unghiulara = 9 grd (cum reiese ca medie a 14 observatii)
---αCMA

5. Abateri variabile,
---Luna da abateri independente de fazele sale, extrem de neregulate Δφ in limitele de la 0 la 4 grd. Venus a aratat modificari si mai mari , Δφ de la 0 la 12 grd.

 Din aceste date se poate trage concluzia ca dintre stele, deosebit de puternic radiaza timp obiectele supradense: piticele albe si sursa Cyg X-1, posibila gaura neagra. Marile efecte de la Procion si Sirius sunt mai degraba produse de radiatia satelitilor lor - niste pitice albe. Probabil, acest lucru se intampla si la αLeo, stea tripla, vizibila cu ochiul liber, cu componenta [?] slaba, care probabil si ea e o pitica alba.
Supragigantele si gigantele nu arata o radiere vizibila a timpului.
Planetele din grupa terestra radiaza neregulat, probabil in timpul proceselor tectonice sau a altor procese ce au loc in ele. Intrucat actiunea timpului se subordoneaza legilor opticii geometrice, atunci ea ar trebui sa scada proportional cu inversul patratului distantei de la obiectele sale radiante si aceasta situatie trebuie luata in considerare la compararea rezultatelor obtinute.
 Posibilitatea observatiilor astronomice [cu TAU] arata ca atmosfera terestra si probabil orice mediu gazos nu absoarbe timpul. S-a dovedit ca se pot face cu ajutorul timpului observatii astronomice nu numai noaptea ci si ziua si chiar printr-o patura subtire de nori . Totusi prin ceata sau nori grosi nu se poate observa, probabil din cauza cantitatii mari de picaturi de apa din ei.
 Cautari cu constructii mecanice mai commode pentru observatii au aratat ca timpul poate transfera nu numai doua forte, care, raspandite in sistem, sa dea momentul de rotatie, ci si ca timpul poarta in sine insusi momentul de rotatie asemenea luminii polarizate in cerc. Aceasta situatie a fost descoperita in experientele cu un disc omogen, suspendat de centrul sau, in locul bratului balantei. Pe capacul din sticla al cutiei de protectie (al discului) a fost pus un ecran gros cu un orificiu deasupra punctului de atarnare a discului. Datorita unui asemenea blindaj s-a reusit sa se actioneze cu procesul numai asupra punctului de suspensie [al firului]. In apropierea proceselor radiative de timp, discul se rotea in sensul acelor de ceas, privind de la punctul de suspensie in jos catre disc, si invers acelor de ceas, la procese ce absorbeau timpul. Pentru succesul experientei este necesara o cat mai buna omogenitate a materialului discului, in caz contrar el incepe sa lucreze ca o balanta de torsiune nesimetrica. De aceea s-au folosit discuri usoare din carton presat, un carton laminat [probabil prespan]. Pe disc nu e admisa nici macar o linie si pentru citirea rotatiilor a trebuit sa ne limitam la o mica marcare pe marginea discului.
 In timpul experientelor cu discul s-a descoperit un fapt remarcabil: sub actiunea procesului reflectat intr-o oglinda, discul se roteste intr-o directie opusa aceleia in care discul se roteste sub actiunea directa a procesului. Din aceasta imprejurare rezulta direct ca discul se roteste sub actiunea momentului [de torsiune] purtat cu sine de timp. Probabil acest moment poarta mersul timpului, care exista ca rotatie, independent de sistemul material. Deoarece procesul radiativ de timp este cauza actiunii asupra discului, atunci directiile de rotatie ale discului obtinute, confirma semnele ± acordate mai sus mersului timpului. Inseamna ca intr-adevar, asupra discului actioneaza timpul, atunci cand el se roteste in sens opus lui [timpului].
 In mod normal, la observatoarele astronomice discul ar trebui sa aiba prioritate fata de balanta de torsiune nesimetrica.
 La lucrul cu discul steaua trebuie proiectata pe un punct precis localizat, punctul de agatare. Din pacate, s-au reusit doar cateva observatii disparate cu discul, pe telescopul MTM-500. La 26 aprilie 1975 s-a inregistrat o rasucire absolut clara a discului, cu 5…7 grade, sub influenta Lunii asupra punctului de suspensie (la revenirea sa exacta la pozitia precedenta). Din cauza numarului par de reflexii ale focarului Coudé, rotirea s-a facut in sensul acelor de ceasornic. Steaua Alfa Bootis, pe disc, ca si pe balanta de torsiune, nu a aratat vreo influenta.
 Sistemele mecanice, datorita simplitatii lor, permit ajungerea la o singura concluzie despre natura fenomenelor studiate  cu ajutorul lor.  Dar pentru scopuri practice ele nu sunt comode. De aceea e necesar un aparat a carui functionare sa se bazeze pe schimbarea proprietatilor fizice ale substantei (ce au loc) sub actiunea timpului. Memorarea de catre corpuri a influentei proceselor vorbeste despre faptul ca asemenea schimbari intr-adevar se intampla. Totusi, ramanea neclar prin ce metoda de masuratori fizice pot fi ele descoperite. Ne-a ajutat in rezolvarea acestei probleme observarea eclipsei totale de Luna din 18 Nov. 1975.
 Eclipsa a fost observata pe balanta de torsiune nesimetrica (cu inregistrare automata a indicatiilor ei). Pentru o asemenea inregistrare, la acul indicator al balantei a fost fixat un stegulet care taia brusc [umbrea] lumina unei surse luminoase ce cadea de sus pe un element electric al unei baterii solare, situata sub stegulet. Am aratat anterior ca procesul ce are loc in celula fotoelectrica atrage acul balantei. De aceea, fotoelementul a fost asezat la o inaltime optima, la care el putea mentine  deasupra lui acul, fara a micsora in felul acesta sensibilitatea balantei. Rotirea acului cu steguletul producea modificari ale curentului din celula fotoelectrica (fotoelement) pe care le inregistra un aparat automat. In timpul eclipsei, pe Luna se petrec procese de racire si apoi de reincalzire foarte puternice ale suprafetei sale, de la -120 la +100 grade Celsius. Procesul de racire este insotit  de absorbtie de timp, care poate fi luat din subsolul ei, fara modificarea densitatii timpului pe o distanta mare de la Luna. Insa procesul de incalzire radiaza timp si poate sa creasca densitatea timpului nu numai pe Luna ci si pe Pamant. Ne putem astepta la o crestere a actiunii fotoelementului asupra acului balantei odata cu cresterea densitatii timpului. Balanta cu inregistrare automata a fost lasata fara observator toata noaptea.

 
Fig. 7

 In Fig. 7 e redata o copie a inregistrarii obtinute. Din aceasta inregistrare se vede ca racirea suprafetei Lunii nu a influentat situatia balantei iar incalzirea ei, intr-adevar producea o intensificare a actiunii fotocelulei, care a inceput sa se sisteze deja la sfarsitul eclipsei cu penumbra. Intr-o slaba masura, acelasi efect s-a observat la schimbarea iluminarii de catre Soare a suprafetei Pamantului, la trecerea norilor cumulus. Probabil ca variatia actiunii celulei fotoelectrice asupra bratului balantei e insotita si de modificarea functionarii celulei, adica de modificarea conditiilor de iesire a electronilor din ea. De aceea, cu ajutorul celulei fotoelectrice s-a realizat si primul aparat de inregistrare, bazat pe modificari sub actiunea timpului a proprietatilor fizice ale substantei.
 Doua celule fotoelectrice –pe cat posibil identice- au fost fixate pe partea interioara a capacului care inchide cilindrul, la mijlocul (centrul) caruia, printr-o gaura, a fost montat un bec de lanterna. Plusul unei celule a fost legat la minusul celeilalte celule si intre legaturi a fost cuplat un galvanometru (M-95) avand valoarea unei diviziuni de 2 x 10^-9 A. Egalitatea deplina a functionarii celulelor fotoelectrice, atunci cand galvanometrul nu arata curent, era realizata prin diafragmarea luminii ce cadea pe ele de la beculet [n. m. Reglarea la zero a galvanometrului prin diafragmarea pe rand la fiecare celula fotoelectrica.] In aceste conditii galvanometrul arata ca intr-adevar se produce schimbarea (variatia) functionarii celulelor fotoelectrice, atunci cand in apropierea lor se realizeaza un proces oarecare. Deviatiile observate ale galvanometrului au fost de ordinul catorva diviziuni (de scala). Prin urmare, la un curent de la bateriile solare de aproximativ 1 mA, modificarea relativa a functionarii fotocelulelor era de 10^-5…10^-6, ceea ce –ca ordin de marime- este apropiat de modificarile fortei in sistemul balantei de torsiune. Toate procesele care respingeau acul balantei de torsiune (radiau timp), slabeau functionarea celulei fotoelectrice; procesele care absorbeau timpul, ajutau functionarea ei. Toate particularitatile de la actiunea proceselor asupra balantei de torsiune s-au observat si aici, ca de ex. revenirea lenta a sistemului la pozitia initiala. Curba actiunii corpului care "memorase" procesul s-a dovedit identica (in amanuntime) cu curba din Fig. 3., a deviatiilor balantei de torsiune. Aluminiul, si in acest caz, nu a aratat memorare. Cel mai mare efect de memorizare a proceselor -de un semn si de altul- a demonstrat zaharul: aprox. 2 diviziuni ale scalei galvanometrului.
 Observatii directe pe telescop cu sistemele de celule fotoelectrice nu s-au efectuat. Numai pe fereastra laboratorului s-a observat influenta Lunii. Imaginea Lunii era proiectata cu o oglinda mica, convexa, pe partea exterioara a capacului cilindrului cu celula fotoelectrica, dupa care lumina Lunii era acoperita cu hartie neagra. Ca si la balanta de torsiune, actiunea Lunii s-a aratat a fi foarte variabila. Numai intr-o seara s-a observat o deviere clara a galvanometrului cu o singura diviziune a scalei. Aceasta abatere a fost de sens opus celor obtinute sub influenta proceselor ce radiaza timp. O asemenea schimbare putea sa se datoreze reflectarii in oglinda. Intr-adevar, experientele au aratat ca in oglinda se pot reflecta doar procesele ce radiaza timp dar in cazul acesta, actiunea asupra celulei fotoelectrice devine inversa. Inseamna ca functionarea fotocelulei se schimba din aceeasi cauza pentru care discul se roteste [invers] si, prin urmare, fotocelula reactioneaza la momentul de rotatie pe care il duce cu sine timpul.
 Dupa experientele cu fotoelemente a fost gasit un sistem fizic si mai simplu, bazat pe variatiile conductibilitatii electrice a unui conductor sub actiunea timpului. Aceste variatii s-au inregistrat cu acelasi galvanometru pe o schema de montaj Wheatstone. Bune rezultate au dat rezistentele de sarma ПTMН-0,5 care are un  coeficient pozitiv de temperatura (mic), de 1,5 x 10^-4 pe grad. Pentru ca sa se obtina cea mai mare sensibilitate a puntii, toate cele patru rezistente (ale puntii) au fost luate egale cu rezistenta interioara a galvanometrului, de 5000 Ω. Pe punte se dadea o tensiune stabilizata de 30 V, la care, o diviziune a galvanometrului corespundea cu o variatie a rezistentei de 1,4 x 10^-2 Ω, ceea ce reprezenta 3 x 10^-6 ca variatie relativa. Pentru dublarea efectului, rezistentele dispuse in crucis in punte erau puse alaturi (una langa alta), formand doua perechi, fiecare din ele ocupand suprafata de 15x15 mm. Pentru evitarea influentelor fenomenelor de temperatura, au fost introduse [fiecare pereche] in tuburi de carton cu dopuri de lemn, ce au fost la randul lor introduse in interiorul a trei tuburi de duraluminiu [!] inchise cu capace (tot de) de dural. In dreptul fiecarei perechi de rezistente, in tuburile de aluminiu, a fost sfredelita [cate] o gaura de 15 mm incleiata cu hartie. In aceste conditii indicatiile galvanometrului, chiar si pe turnul telescopului, au fost suficient de stabile.
 Toate procesele ce iradiaza timp induceau scaderea rezistentei iar procesele inverse – cresterea ei, in limitele catorva diviziuni ale scalei, ceea ce corespunde unei variatii relative de ordinul 10^-5…10^-6.
La reflectarea in oglinda, sensul efectului nu s-a schimbat [?]. Prin urmare, pe acest sistem actioneaza aceleasi proprietati ale timpului care rotesc balanta de torsiune.
 Observatii astronomice cu aceste instrumente au fost efectuate pe telescopul MTM-500 in 1976. Imaginea stelei se proiecta pe hartia unuia din orificiile cilindrului, orificiu al carui diametru era de 7,5’ la scara focarului telescopului. Lumina stelei, ca de obicei, era inlaturata printr-un ecran subtire. In Fig. 9p (si Fig. 9) sunt reprezentate rezultatele a trei nopti de observatii. De fiecare data cand telescopul era pus pe obiect au fost perturbate procesele care influentau pozitia de zero a galvanometrului.

 
Fig. 9p.

 
Fig. 9.

Fig. 9p (si Fig. 9.) arata ca Saturn –ca si la balanta de torsiune- nu producea vreun efect si nu influenta asupra indicatiilor galvanometrului. Insa steaua Alfa Leo, in discordanta cu observatiile precedente, in cursul tuturor acestor observatii a aratat o influenta perfect clara asupra aparatului. Marte, ca si alte planete din grupa Pamantului da un efect variabil: la 17 mai actiunea lui a fost f. importanta iar in 18 mai aproape a lipsit. Din cauza intoarcerii lente a indicatorului galvanometrului la pozitia initiala, aparatul isi pierde sensibilitatea la interactiuni de frecventa mai mare, ceea ce s-a si intamplat la 18 mai: efectul de la Alfa Leo s-a obtinut mai slab decat inainte. Alte obiecte [cosmice] au confirmat in intregime rezultatele precedente obtinute cu balanta de torsiune. Galaxia M82 nu a manifestat vreo influenta dar s-a observat o deviere de 0,4 diviziuni de la galaxia M81. Alfa Bootis si Luna (11 mai) nu au manifestat vreun efect.
 Deosebit de interesante s-au aratat a fi observatiile eclipsei partiale de Luna din 13 mai 1976. Din cauza fazei mici a eclipsei (Ф=0,13) aceste observatii au putut fi facute numai cu ajutorul telescopului. S-a propus sa se urmareasca o portiune din Luna, aflata in apropierea meridianului central, la mijloc intre craterul Tiho si marginea sudica a Lunii. Pentru a scapa de refractie s-a proiectat o alta zona a Lunii, deplasata cu doua [min/sec ?] spre sud, in apropierea marginii de sud. Rezultatele acestor observatii sunt aratate in Fig. 8.

 
Fig. 8.

.  Caderea (aparitia) umbrei pe zona aleasa nu a dat o variatie insemnata in indicatiile galvanometrului. Dar la iesirea ei [a zonei] din umbra, citirile deodata au inceput sa creasca in directia corespunzatoare iradierii de timp, adica de micsorare a rezistentei. Totusi, dupa oarecare timp, citirile au inceput sa scada din pricina ca cilindrul s-a miscat de la locul lui din cauza miscarii telescopului si prin orificiul lui a inceput sa se proiecteze o alta regiune a Lunii, care nu era in umra Pamantului. Dupa restabilirea pozitiei precedente a cilindrului citirile au crescut repede si pe urma au inceput sa scada lent, in concordanta cu scaderea vitezei de incalzire a acestei zone a Lunii. Inseamna ca Luna intr-adevar radia timp, atunci cand se intamplau procese de incalzire rapida a suprafetei ei.
.  La observatiile cu telescopul, sistemele fizice au un mare avantaj in fata sistemelor mecanice. Ele realizeaza masuratori diferentiale, prin compararea rezistentei sistemului pe care se proiecteaza steaua, cu celalalt element care nu e supus acestei influente. De aceea modificarile conditiilor atmosferice nu influenteaza procesele din turn (care afectau f. mult functionarea balantei de torsiune). Aceasta imprejurare si portabilitatea ei permit efectuarea de observatii pe oricare din turnurile telescopului. De aceea e important sa se studieze oportunitatea celor mai diferite sisteme fizice. In laborator a mai fost studiat un sistem avand la baza schimbarea elasticitatii unei placute de cuart odata cu schimbarea frecventei [propriilor sale] oscilatii.
.  S-au comparat frecventele a doua placute de acest fel, inchise in tocuri (cutii de protectie) vidate, a caror frecventa proprie era de cca. 11 MHz. S-a constatat ca sub actiunea proceselor ce radiaza timp frecventa oscilatiilor creste cu o marime de ordinal unui herz ceea ce reprezinta 10^-7 ca modificare relativa. Totusi, acest sistem s-a dovedit a fi foarte instabil si nu s-a ajuns la aplicarea lui practica.
.  Timpul nu se extinde (raspandeste), de aceea nu transporta impuls dar poate sa transmita doua forte de directii contrare si moment de rotatie . Intr-un sistem oarecare de coordonate timpul se manifesta deodata in tot Universul.  De aceea actiunea timpului se manifesta peste tot in acelasi moment. In cazul acesta nimic nu se misca si, prin urmare, nu exista contradictie cu principiul relativitatii speciale. Legea reflexiei nu depinde de viteza, de aceea nu trebuie sa existe cat tine actiunea prin intermediul timpului. De aceea la observatiile prin intermediul timpului nu trebuie folosit refractorul. Asupra sistemului adoptat trebuie sa actioneze nu imaginea stelei ci acel loc de pe cer unde steaua se afla in momentul observarii. Aceasta pozitie adevarata a stelei poate fi gasita prin scaderea din pozitia aparenta (vizibila) a refractiei R, a aberatiei luminii din cauza miscarii de rotatie a Pamantului cu viteza v(☼) in directia stelei si a distantei unghiulare α pe care a parcurs-o steaua in timpul necesar luminii pentru ca sa ajunga la observator. Prin urmare, trebuie scazuta urmatoarea viteza unghiulara:
R + v(☼)/C1 + α;
α  = [v(T) – t]/r = v(T)/C1    (7)
unde v(T) reprezinta viteza tangentiala a stelei.
.  La Pulkovo, pe telescopul RM-700 s-a incercat  verificarea acestei concluzii masurand actiunea lui Procion asupra balantei de torsiune. In fata balantei a fost pusa o fanta decupata intr-o placa groasa de aluminiu, a carei latime, la scara suprafetei focale a telescopului era de 20’’. Procion era observat pe meridian; fanta statea orizontal si in consecinta se deplasa spre sud de la imaginea vizibila a stelei. In Fig. 10 sunt aratate rezultatele acestor observatii. Numarul coloanei zero inseamna ca in acest timp a fost ecranata actiunea lui Procion asupra balantei. In Fig. 10 sunt aratate distantele unghiulare ale (abaterile) vizorului fata de imaginea observata a stelei din acel moment. Actiunea lui Procion s-a manifestat in coloana 4 numai cand imaginea lui era la nord de fanta, la 75’’ distanta (distanta). Aceasta pozitie corespunde bine refractiei, care, din cauza pozitiei joase a lui Procion era foarte insemnata, fiind de 80’’. In ceea ce priveste deplasarea α din expresia (7) , atunci, pentru Procion, ea avea loc pe paralela si prin urmare a fost de-a lungul fantei. Aberatia in momentul observatiei (15 martie) a fost foarte neinsemnata. Pentru a descoperi cea mai interesanta deplasare (α), trebuie ca fanta sa fie dispusa vertical la culminatia lui Procion. O asemenea plasare e convenabila si prin aceea ca se elimina complet refractia. Din pacate, din pricina vremii urate si a altor imprejurari aceste observatii nu s-au putut desfasura. In felul acesta, observatiile efectuate au aratat doar absenta refractiei la actiunea timpului.
 Transmiterea instantanee a actiunii e posibila numai prin intermediul timpului si nu se poate dovedi acest lucru decat prin observatii astronomice. De aceea foarte important [va fi] experimentul ingrijit care va dovedi existenta deplasarii unghiulare α . [Se referea aici la mas. asupra lui Procion, α fiind "distanta unghiulara pe care a parcurs-o steaua in timpul necesar luminii sa ajunga la observator"] Acesta va fi experimentum crucis pentru intregul sistem de conceptii expuse in lucrarea de fata. In caz de reusita va apare posibilitatea determinarii nemijlocite a vitezei tangentiale a stelei, v(T). Impreuna cu viteza radiala, v(R) , repartizata dupa principiul Doppler, [ne va] da viteza intreaga a stelei -importanta pentru dinamica- iar pentru astronometrie posibilitatea determinarii paralaxei π dupa propria sa miscare cunoscuta:
π = 4,74 * μ/v(T)  [8]
 Cercetarile efectuate arata ca in afara interactiunii obisnuite, cand un corp actioneaza asupra altuia prin spatiu cu ajutorul campului de forte, in Natura se realizeaza si o alta posibilitate de transmitere a actiunii: procesul poate sa actioneze asupra unui corp sau a unui alt proces prin timp, cu ajutorul proprietatilor fizice (ale timpului).Fenomenele de al doilea tip dau posibilitatea determinarii proceselor ce se petrec, adica obtinerii parametrilor derivati in raport cu timpul, ce caracterizeaza starea corpului. [?] Se intelege ca se pot cerceta doar procesele ireversibile, pentru ca numai in ele, prin cauzalitate, ia parte activa timpul. Apare posibilitatea ca dintr-o singura observare sa putem judeca ce se va petrece cu corpul in momentele de timp urmatoare. In astronomie se va putea determina directia si tempoul evolutiei corpurilor cosmice, nu pe calea unor deductii indoielnice ale mintii, ci prin concluzia directa din observatiile corespunzatoare. Ca exemplu pot folosi observatiile efectuate asupra eclipselor de Luna ce ne arata in ce moment se intampla cresterea temperaturii suprafetei ei si intensitatea acestei cresteri.
 Timpul exista peste tot locul si "tot timpul", de aceea el poate ca orisice mediu fizic sa lege intre ele fenomene intre care, s-ar parea, nu exista nimic comun. Existenta unor asemenea legaturi e adesea negata doar pentru ca nu se reuseste sa se gaseasca pentru ele nici o explicatie. Esentialul consta in faptul ca el [timpul] poarta in sine o organizare sau o negentropie care poate fi transmisa unui sistem material. Printre numeroasele experiente care confirma aceasta situatie, cea mai uimitoare este experienta simpla a amestecarii lichidelor cu temperaturi diferite. Langa balanta de torsiune asimetrica era plasat un termos cu apa fierbinte in apropierea caruia se afla un vas cu cu apa la temperatura camerei. La turnarea printr-un tub a acestei ape in termos se observa o mica dar pe deplin verificabila respingere a acului balantei. Inseamna ca sistemul radia timp cand isi pierdea organizarea. [?][apa rece si-o pierdea] In afara de cresterea entropiei in sistem nu se produceau nici un fel de modificari. De aceea radiatia de timp putea fi produsa numai de pierderea organizarii. Aceasta fosta organizare a sistemului o luase cu sine timpul. Transportul organizarii prin intermediul timpului, explica scaderea entropiei in sistemele supuse actiunii lui : scaderea rezistentei conductorilor, inrautatirea functionarii fotocelulelor si cresterea elasticitatii placutei de cuart. Ducand [cu sine] organizarea , timpul se poate opune mortii termice, ale carei urme oricat de mici nu exista in Lumea noastra infinit de variata. Timpul transporta proprietatea ce realizeaza armonia vietii si a mortii care este esenta Lumii.
 Principiile stiintelor exacte nu contin in sine acest principiu vital [al vietii], principiu ce intra numai in sistemele stiintelor naturii. Stiintele naturii si stiintele exacte vor fi unite intr-o singura conceptie stiintifica atunci cand proprietatile fizice ale timpului vor fi introduse in sistemele stiintelor exacte.
 Cercetarile de laborator au demonstrat actiunea timpului asupra substantei si prin aceasta au confirmat ipoteza ca energia stelelor e sustinuta prin scurgerea [actiunea] timpului. Timpul nu le permite stelelor ca sa se stinga, adica sa vina in echilibru cu spatiul ce le inconjoara. Privind la cerul instelat nu vedem un focar de atomi unde actioneaza fortele distrugatoare ale Naturii ci vedem manifestarea fortelor vitale creatoare pe care le aduce in Lume curgerea timpului. Actiunea lui poate fi observata dupa acele schimbari ale timpului care au loc in corpurile ceresti. Observatiile facute au aratat ca aceasta posibilitate exista cu adevarat si ca pe aceasta cale pot incepe cercetari ample dupa un program absolut nou pentru astronomie. Realizarea lui trebuie sa duca la o mai profunda cunoastere a Lumii.

 In incheiere, autorul considera de datoria lui sa aduca o profunda recunostinta lui A. N. Abramenko, care si-a manifestat solicitudinea punandu-ne la dispozitie telescopul MTM-500 si care aparticipat in modul cel mai activ la observatiile efectuate precum si tuturor persoanelor care, de asemenea, au manifestat intelegere si interes pentru lucrarea de fata.

Observatorul PULKOVO,                                      N. A. KOZYREV


Figurile 1, 2, 4, 5 si 8, reproduse mai sus, au fost copiate din CHAPTER 1. REVIEWS AND COMMENTS
A SUBSTANTIAL INTERPRETATION OF N.A.KOZYREV’S: CONCEPTION OF TIME; A. P. Levich

Figurile originale, fotografiate (scanate), arata astfel:

https://2img.net/r/ihimizer/i/imgp2572b.jpg/


 
 


Fig. 1;2

 

Fig. 3;4

 

Fig. 5;6

 

[ Fig. 7;8
 


Fig. 9;10

.  Am modificat putin (23.06.2012) varianta initiala inlocuind fotografiile cu imagini scanate si facand mici corecturi. Ar trebui verificata inca o data toata traducerea.