Despre Actiunea Timpului Asupra Substantei (N. A. Kozyrev)

Articol aparut in 1979, luna (probabil) VII.  Varianta tradusa in limba romana (cu mijloace proprii) s-a facut dupa un manuscris. Acelasi articol, in limba rusa, cu unele mici adaugiri sau modificari, poate fi gasit la adresa:
http://img192.imageshack.us/img192/3715/koz2datas.pdf

DESPRE ACTIUNEA TIMPULUI ASUPRA SUBSTANTEI

.  Orice sistem fizic, indeosebi substanta, odata cu scurgerea timpului, isi pierde organizarea initiala, se degradeaza si imbatraneste. In conformitate cu cel de-al doilea principiu al termodinamicii, are loc trecerea intr-o stare mai probabila. Aceasta trecere este conditionata de proprietatile cauzalitatii, conform carora, cauza genereaza numeroase efecte si de aceea in totalul general al evenimentelor cauzele sunt putine, asa cum scria si Newton: "Natura nu face lux cu cauze de prisos." Cresterea numarului de efecte diferite duce la realizarea unui numar tot mai mare de sisteme de stare posibile. Are loc pierderea organizarii, introduse in sistem de o cauza (oarecare). Scurgerea acestui proces trebuie sa coincida cu directia timpului intrucat efectele se afla in viitor, fata de cauza. Daca timpul complecteaza spatiul tridimensional pana la diversitatea cvadridimensionala, atunci scurgerea timpului (in momentul actual) descopera doar evenimentele deja existente in viitor, cu pastrarea a tot ceea ce se deplaseaza in trecut. Intr-o asemenea lume cvadrimensionala, totul, ce trebuie sa fie in concordanta cu legile naturii, deja exista in mod real, la fel cum in spatiul tridimensional concluzia ca ceva trebuie sa existe intr-un loc dat insemna ca acest ceva chiar si este acolo intr-adevar. De aceea toate evenimentele din lumea cvadrimensionala trebuie sa existe deja in concordanta cu al doilea principiu al termodinamicii si sa arate ca un evantai [de evenimente] ce iese in directia viitorului, adica in directia pozitiva a axei timpului.
.  Totusi, un asemenea tablou al determinismului fatalist contrazice libertatea de alegere si intreaga experienta a vietii noastre. Aceasta insemna mai degraba ca o reprezentare pur geometrica a timpului este inadmisibil de simplificata. Intra-adevar, pentru [a avea] concluziile unei teorii speciale a relativitatii [TRS] este necesar sa se considere ca axa timpului iCt a Lumii (spatiului) lui Minkowski este echivalenta cu cele trei axe de coordonate spatiale.
.  Spatiul poate, asadar, sa posede nu numai proprietati geometrice, adica sa fie gol, dar poate avea si proprietati fizice pe care noi le numim campuri de forte. De aceea este absolut firesc sa se presupuna ca si axa timpului propriu, iCt, nu este intotdeauna goala si ca timpul poate avea si proprietati fizice. Datorita acestor proprietati, timpul poate actiona asupra substantei sistemelor fizice si sa devina un participant activ al Edificiului lumii. Aceasta reprezentare despre timp, ca fenomen al naturii, corespunde si perceptiei noastre intuitive a lumii. Contactul activ al timpului cu tot ce se petrece in lume trebuie sa duca la interactiune, la posibilitatea actionarii asupra proprietatilor timpului din partea proceselor [diverse] ce au loc. Fara aceasta vom avea o nedeterminare a viitorului, spre deosebire de lumea cu timpul gol, lume care nu interactioneaza cu timpul, ce poate fi construita dinainte. De aceea, proprietatile active ale timpului pot elibera lumea de determinismul rigid al lui Laplace.
.  Gradul de actiune [activitate] al timpului poate fi numit densitatea lui. Deja, pe baza celor mai generale consideratii, se poate conchide ca existenta densitatii timpului trebuie sa induca (introduca) organizarea in sistem, adica, in pofida cursului obisnuit al dezvoltarii sa micsoreze entropia ei. Intr-adevar, cand intreaga lume se deplaseaza pe axa timpului din prezent catre viitor, insusi acest viitor, daca el este fizic real, ii va merge in intampinare si concentrand mai multe efecte intr-o singura cauza, va crea in sistem tendinta de micsorare a entropiei.
.  In felul acesta, datorita proprietatilor sale fizice, timpul poate introduce in lume un principiu vital, poate sa impiedice moartea sa termica si sa asigure in ea armonia vietii si a mortii.
.  Si astfel, schimbarea starii si a proprietatilor substantei poate avea loc nu numai cu timpul ci si sub influenta timpului asupra ei. Prima situatie corespunde legilor ce actioneaza in timpul geometric pasiv iar a doua - e conditionata de proprietatile lui fizice active.. Din cauza interactiunii cu procesele ce au loc in natura, proprietatile fizice ale timpului trebuie sa se schimbe ceea ce -la randu-i- va influenta asupra desfasurarii proceselor si asupra proprietatilor substantei. In felul acesta materia (substanta) poate fi deveni un detector care sa evidentieze schimbarile de densitate ale timpului. In spatiu, densitatea timpului nu este uniforma ci depinde de locul in care se desfasoara procesele. Este de asteptat ca unele procese sa slabeasca densitatea timpului si s-o inghita, altele insa dimpotriva - sa mareasca densitatea lui si prin urmare, vor iradia timp. Termenii "radiere" ("iradiere") si "inghitire" sunt justificati de caracterul transmisiei actiunii asupra substantei-detector.
.  Astfel, actiunea densitatii sporite a timpului scade dupa legea patratelor inverse ale distantelor, se ecraneaza in substanta dura cu grosimi de ordinul centimetrilor si se reflecta intr-o oglinda [anumita] dupa legile obisnuite ale opticii. Densitatea scazuta a timpului, langa procesul corespunzator, este produsa de atragera intr-acolo a timpului din ambianta inconjuratoare. Actiunea acestui fenomen asupra unui detector se poate ecrana dar nu se poate reflecta in oglinda. Experienta a aratat ca procesele care produc cresterea entropiei radiaza timp. [Odata] cu aceasta, la [o] substanta aflata in apropiere [in apropierea procesului], se face ordine in structura ei. Trebuie sa presupunem ca organizarea ce se pierde, din cauza procesului ce se desfasoara, este antrenata de timp. Asta inseamna ca timpul duce (cu sine) informatia despre evenimente si poate fi transmisa altui sistem. Se obtine o dovada aproape directa a ipotezei de mai inainte, ca actiunea timpului micsoreaza entropia si actioneaza impotriva cursului obisnuit al evenimentelor [adica a descompunerii, mortii]. Sub actiunea timpului se pot schimba cele mai variate proprietati ale substantei (materiei). Totusi pentru cercetarea proprietatilor active ale timpului si a existentei actiunii sale asupra substantei urmeaza (desigur) sa ne oprim asupra acelor proprietati ale substantelor, ale caror modificari pot fi inregistrate usor si precis.
.  In acest sens, un mare avantaj il prezinta masuratorile conductibilitatii electrice a unui rezistor introdus intr-o punte Wheatstone si care se (va) afla in apropierea unui proces oarecare ales. De exemplu, cresterea densitatii timpului se poate realiza prin vaporizarea unui lichid volatil oarecare iar absorbtia timpului - prin racirea unui corp incalzit. Schimbarea rezistentei conductorului din cauza acestor procese, are loc cu adevarat, cu semne opuse. Langa conductorul cu un coeficient pozitiv de temperatura, cresterea densitatii timpului duce la scaderea rezistentei sale, dupa cum si trebuie sa se intample prin cresterea organizarii structurii sale. La un coeficient de temperatura negativ se obtine un efect de semn contrar si din nou intr-o singura directie a schimbarilor, ce au loc odata cu scaderea temperaturii. O asemenea corespondenta cu scaderea de temperatura ar trebui sa se observe si odata cu schimbarea altor proprietati ale substantei intrucat odata cu scaderea temperaturii se micsoreaza si dezordinea din structura sa. Langa rezistorul aflat alaturi de un proces de laborator obisnuit, cum ar fi evaporarea acetonei pe vata, dizolvarea zaharului in apa si altele, s-a observat o micsorare relativa a rezistentei la al saselea semn sau la al cincilea si chiar al patrulea, la rezistorul cu un deosebit de mare coeficient de temperatura.
.  Reflectarea in oglinda a actiunii timpului a permis observarea fenomenului nu numai in procese de laborator dar si prin intermediul unui telescop-reflector, prin modificarea rezistentei rezistorului din cauza proceselor ce au loc pe corpurile cosmice. A aparut astfel oportunitatea studierii Universului nu numai -ca de obicei- prin  intermediul spectrului oscilatiilor electromagnetice ci si printr-o metoda speciala, nemaiexperimentata pana atunci, pe baza proprietatilor fizice ale timpului. Impreuna cu V. V. Nasonov, asemenea observatii au fost efectuate de noi pe reflectoarele Observatorului Astrofizic din Crimeea [1].
.  [In acest fel] a fost observata radiere (radiatie, iradiere, izvorare) de timp -dupa actiunea ei asupra rezistorului- de la planete, stele, galaxii si alte obiecte cosmice.
A fost dovedita instantaneitatea transmisiei acestor interactiuni [si dovedita] existenta Lumii [spatiului] Minkowski ca realitate si nu numai ca o schema matematica [2].  
.  In cercetarile influentei timpului asupra conductibilitatii electrice a rezistorului, pentru controlarea sensibilitatii sistemului s-a folosit ca proces standard evaporarea acetonei la distanta de 10-15 cm de rezistorul cercetat. Totusi procesul de evaporare poate exercita influenta asupra rezistorului nu numai prin densitatea (crescuta) a timpului ci si in modul cel mai banal: prin scaderea temperaturii la evaporare. Pentru a lua in considerare acest efect de racire, s-au facut masurari directe ale temperaturii, in zonele limitrofe ale acetonei ce se evapora, cu ajutorul unui termometru Beckman (cu mercur) cu diviziunea de scala de 0,01^o C. Primele masuratori, fara protectie termica, au aratat o scadere a temperaturii cu cateva sutimi de grad, suficienta pentru a produce (singura) aproape intreaga modificare observata a conductivitatii rezistorului. Totusi, si dupa termoizolarea rezistorului, termometrul continua sa arate practic aceeasi scadere de temperatura!
.  Aceasta situatie, de mirare la prima vedere, a aratat ca termometrul a reactionat nu la schimbarea temperaturii ci la radiatia de timp pe parcursul evaporarii acetonei, care, introducand organizarea, a determinat contractarea mercurului. Experientele urmatoare, efectuate cu mare precautie, au confirmat aceasta concluzie. Tubul de carton, in care intra o parte din termometru cu rezervorul de mercur, a fost invelit cu vata si coborat intr-o retorta [balon] de sticla. Procesul de proba era realizat in apropierea retortei iar citirea  inaltimii mercurului in capilar era facuta (pe scala temperaturilor) din alta camera, printr-o fereastra inchisa. Inaltimea mercurului se micsora la dizolvarea zaharului in apa (la o temperatura stabila [stabilizata]) si se ridica atunci cand in apropierea termometrului era plasat un arc comprimat in prealabil. Inseamna ca in primul proces timpul era intr-adevar iradiat iar in al doilea proces era absorbit de restructurarea substantei arcului, la deformarea lui.  

 
Fig. 1
http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img152/6581/datasf1bb.jpg#

.  Fig. 1. Variatia in indicatiile termometrului Beckman
la dizolvarea zaharului si in prezenta unui arc comprimat

https://2img.net/r/ihimizer/img80/8616/datasfig1mb.jpg

[/img]

.  Rezultatele acestor experiente sunt date in Fig. 1., din care se vede ca dupa terminarea proceselor are loc o revenire foarte lenta a mercurului la starea lui initiala. Folosind valoarea coeficientului de dilatare volumetrica a mercurului, scala de temperaturi de pe desen a fost usor de transformat intr-o scala de comprimare relativa, rezultand ca la 0,01^o C corespunde 1,8x10^-6 din aceasta scala. De remarcat ca schimbarile relative ale volumului si densitatii mercurului s-au dovedit a fi de acelasi ordin de marime ca si modificarile relative ale conductibilitatii electrice ale rezistoarelor din metal obisnuit.
.  Termometrul Beckman trebuie sa reactioneze si la fenomene astronomice, desi, desigur nu exista nici o posibilitate de a-l folosi in turnul telescopului. Totusi, se poate spera ca intr-o incapere inchisa, cu temperatura constanta, se va reusi sa se observe reactia lui la fenomene (intense si) apropiate de Pamant, cum ar fi de ex. eclipsele de Luna. In cursul eclipsei, suprafata Lunii -pentru scurt timp, de ordinul sutelor de minute- se raceste de la +100^o C pana la -120^o C si din nou se incalzeste pana la temperatura initiala. Primul proces este insotit de absorbtia timpului ce se va face mai ales din [mediul] inconjurator [Lunii]. De aceea, pe Pamant acest proces nu trebuie sa manifeste [vreo] actiune observabila. Al doilea proces -incalzirea suprafetei Lunii- este insotit de iradiere de timp ce poate fi inregistrata pe Pamant cu un sistem suficient de sensibil. In cursul unor eclipse partiale dar de faza mare (Ф = 0,86) a Lunii, din 13/14 martie 1979, asemenea observatii au fost efectuate cu termometrul Beckman si a unui aparat mecanic reprezentat de un disc de carton presat, suspendat de un fir subtire de cuartz. La evaporarea acetonei deasupra punctului de suspensie, se obtinea o rasucire a discului de cateva grade. Oglindirea aceluiasi proces provoca rasucirea discului in sens opus. Nu s-a obtinut inca o intelegere clara a functionarii acestui instrument. Este evident ca rasucirea discului e provocata de perechea de forte (cuplul de forte) pe care il duce [cu sine] si il transmite timpul. Probabil aceasta este una din (proprietatile) modalitatile prin care timpul introduce organizarea in structura substantelor.
.  In timpul eclipsei, discul si termometrul se gaseau in conditii destul de stabile, ale unei incaperi de la demisol. Citirea termometrului si a rasucirii discului se facea din cinci in cinci (zece) minute. In partea superioara a desenului (Fig. 2.) sunt date unghiurile pozitiei marcajului de pe disc iar jos - citirile termometrului, corectata dupa deriva lor mica, existenta totusi.

 
Fig. 2.
http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img269/9389/datasf23bbb.jpg#


.  Fig. 2. Eclipsa partiala de Luna din 13/14 Martie 1979.
*  Sus: curba rotirii discului.
*  Jos: Variatiile termometrului Beckman. Timp universal.

https://2img.net/r/ihimizer/img151/462/datasf2bb.jpg



https://2img.net/r/ihimizer/img834/1363/datasf3.jpg


Graficele construite arata ca modificarile citirilor au aparut intr-adevar numai dupa cea mai mare faza cand a inceput incalzirea portiunilor din suprafata Lunii eliberate de umbra terestra. Cea de-a doua modificare a mersului indicatiilor s-a obtinut la iesirea Lunii din penumbra, cand pe suprafata Lunii a inceput sa se restabileasca iluminarea solara normala. Scaderea inaltimii mercurului in capilarul termometrului si rotirea discului in directia corespunzatoare actiunii de evaporare a acetonei au aratat ca odata cu incalzirea suprafetei Lunii intr-adevar se producea o iradiere de timp.
.  Drept rezultat al cercetarilor efectuate cu termometrul Beckman, se poate conchide ca termometrul cu mercur, principial, nu poate fi un aparat pentru masurarea precisa a temperaturilor.
Bun pentru asemenea masuratori trebuie sa fie termometrul cu gaz deoarece gazul nu are structura care sa se poata restructura sub actiunea densitatii timpului. Gazul nu poate absorbi timpul, ceea ce si este confirmat de posibilitatea observatiilor astronomice prin atmosfera terestra groasa.
.  Este de asteptat ca in timpul eclipselor de Luna sa se schimbe si alte proprietati ale substantei, ca de exemplu electroconductibilitatea ei.  Daca rezistentele puntii au aceleasi proprietati, atunci schimbarea densitatii timpului isi va spune cuvantul asupra lor in mod similar si echilibrul puntii nu se va schimba. Pentru a dezvalui aceasta schimbare, rezistorii puntii trebuie sa difere puternic in caracteristici dar va fi greu de lucrat cu un astfel de sistem din cauza reactiilor sale la toate procesele ce se desfasoara in jur. De aceea, cel mai bine este ca observarile sa se faca cu punte cu acelasi fel de rezistori dar prin intermediul unui telescop-reflector, care sa proiecteze numai asupra unui rezistor [din cei patru], destinat pentru lucru, o bucata din suprafata Lunii care se intuneca [intra in eclipsa]. Astfel de observari au fost facute de noi la Observatorul Astrofizic din Crimeea cu telescopul MTM - 500 in timpul eclipsei de Luna din 13 mai 1976. Aceasta eclipsa a fost foarte mica (Ф = 0,13) iar umbra Pamantului acoperea Luna numai catre sud de craterul Tiho. Ne-am propus sa observam zona de Luna din apropierea meridianului central, la jumatatea distantei dintre craterul Tiho si marginea de sud a Lunii. Pentru a elimina refractia a fost necesar sa se proiecteze pe rezistorul de lucru o alta zona a Lunii, deplasata cu 2' spre sud, chiar langa marginea discului. Rezultatele acestor observatii se dau in Fig. 3.

 
 Fig. 3
http://imageshack.us/content_round.php?page=done&l=img37/5583/datasfig3mb.jpg#

.  Fig. 3. Eclipsa de Luna din 13 Mai 1976.
*  Serpuirea variatiilor conductibilitatii electrice a rezistorului,
pe care s-a proiectat o zona a Lunii, de la sud de craterul Tiho.
*  Pe axa ordonatelor sunt citirile galvanometrului (1 div.= 2x10^-9 A).
Timp universal.

https://2img.net/r/ihimizer/img209/7057/datasf4.jpg



Aparitia umbrei pe zona aleasa nu a dat modificari (observabile) ale indicatiilor de pe scala galvanometrului din sistemul puntii. Dar la iesirea zonei din umbra, citirile au inceput sa creasca deodata in sensul corespunzator radiatiei de timp, adica de scadere a rezistentei rezistorului cu un coeficient pozitiv de temperatura. Totusi, dupa un timp oarecare, citirile au inceput sa descreasca din cauza ca tubul in care a fost inchis rezistorul s-a miscat [de la locul lui] si pe el a inceput sa se proiecteze o alta zona a Lunii, ce nu era in umbra terestra. Dupa restabilirea pozitiei precedente a tubului, citirile au crescut repede iar apoi au inceput sa scada incet, in concordanta cu scaderea vitezei de incalzire a acestei zone a suprafetei Lunii.
.  Cresterea densitatii timpului, care are loc in a doua jumatate a eclipsei, se poate urmari in masura mai mica si in apropierea terminalului [?] in faza crescanda a Lunii. Corpurile departate insa ale sistemului solar le putem observa practic numai in faza plina [aflata] pe directia razelor de soare. De aceea, la orice rotire a corpului, el va fi intors catre noi cu partea incalzita de Soare. Asa se explica situatia ce ne-a parut la inceput de mirare ca obiecte astronomice cu totul mici, cunoscute ca inactive, radiaza timp. La reflectorul de 50 toli al Observatorului din Crimeea s-a urmarit actiunea asupra rezistorului nu numai de la satelitii marilor planete dar chiar si de la inelele lui Saturn [actiune posibila] datorita incalzirii partii intoarse catre noi a corpurilor de meteoriti ce-l compun.
.  Radiatia de timp, observata de la multe stele, fara indoiala se datoreaza proceselor interne ce au loc pe aceste corpuri. De aceea trebuie sa presupunem ca Soarele cu procesele sale furtunoase, pe langa energia electromagnetica radiaza si timp. Intr-adevar, acoperind lumina solara cu un ecran subtire, asezat mai departe [de rezistor], ne putem convinge ca si in acest caz Soarele exercita o influenta considerabila asupra rezistorului sau a altui detector. De aceea, in timpul eclipselor solare, cand Luna ecraneaza Soarele, ar trebui sa se observe o oarecare pierdere a organizarii substantei (materiei), organizare indusa in ea de catre actiunea Soarelui. In mod deosebit ar trebui sa se micsoreze coeficientul de elasticitate al pendulului circular. Probabil asa se explica prelungirea perioadei oscilatiilor (observata de Saxel si Allen) ale unui astfel de pendul in timpul eclipsei totale de Soare in 1970 [3]. Prelungirea relativa a perioadei au obtinut ei la [diviziunea?] semnul al patrulea. In cursul eclipsei de Soare din 1976 aceste observari au fost repetate de metrologii moscoviti (V. Kazaciok, O. Havroskin, si V. Tiplakov), obtinand acelasi rezultat, [4]. Observatiile noastre asupra comportarii balantei cu parghie in regim vibratoriu au dovedit de asemenea scaderea densitatii timpului pe parcursul a cinci eclipse partiale de Soare: 1961, 1966, 1976, 1975 si 1976, [5].
.  S-ar parea ca semenea fenomene trebuie sa se produca si atunci cand convexitatea Pamantului ecraneaza Soarele, adica la apusul si rasaritul lui. Totusi, aceste fenomene, dupa cum au aratat observatiile, sunt acoperite de influenta proceselor meteo asupra densitatii timpului dar si a altor procese precum cele geofizice care insotesc radiatia Soarelui, treptat slabita si disparuta apoi. Ramane desigur doar mersul [normal] al variatiei diurne a proprietatilor substantei detectorului si a variatiei comportamentului aparatelor [de masura].
.  E indiscutabil ca Soarele actioneaza asupra Pamantului nu numai prin energia luminoasa ci si cu una izvorata din el din cauza cresterii proprietatilor fizice ale timpului. Aceasta actiune a Soarelui, prin intermediul timpului, trebuie sa aiba o deosebita insemnatate asupra vietii organismelor si a intergii biosfere intrucat ea poarta principiul ce mentine viata. Existenta acestor posibilitati, ce pornesc de la Soare, poate explica in heliobiofizica fenomene ce pareau de neinteles si minunatele lor legaturi cu ceea ce se produce pe Soare.
.  Totalitatea cercetarilor efectuate arata ca starea substantei (materiei) depinde nu numai actiunea unor procese din apropierea ei dar si de variatia fondului general de densitate al timpului, ce are loc din pricina cercului larg de procese geofizice si de fenomene cosmice. Influenta factorilor geofizici trebuie sa conduca la o variatie sezoniera si una diurna a modificarilor starilor substantei. Deriva aparatelor, care arata schimbarile diurne, se opreste in mod obisnuit pe la miezul noptii iar apoi isi schimba directia. In mersul sezonier apare o scadere a densitatii timpului primavara si vara si o crestere a ei toamna si iarna. Aceasta variatie e legata mai degraba de absorbirea timpului de catre activitatea biologica a plantelor si a cedarii lui la ofilirea lor.. .  Situatiile mentionate au fost observate de mai multi autori din cele mai diferite [domenii de] cercetari. Interesanta, spre exemplu, este comunicarea lui A. Sapovalova, bioloaga din Dnepropetrovsk, asupra observatiilor sale in decursul a trei ani a curentului de intuneric [?] al fotoamplificatorului [6]. Incepand cu sfarsitul lunii mai si pana toamna curentul de intuneric crestea cu aproape doua diviziuni [ordine?], ceea ce ne indica slabirea obstacolelor pentru zborul electronilor si prin urmare, slabirea organizarii substantei fotocatodului.
.  Exista numeroase indicatii si despre variatiile de sezon in desfasurarea reactiilor [proceselor] chimice. Astfel, de exemplu, reactiile de polimerizare se realizeaza mai dificil primavara decat iarna si toamna. Asemenea variatii ar trebui sa se observe si in starea substantelor (materiei). E foarte posibil ca observatiile lui V. Jvirblis privind variatia unghiurilor de trecere maxima si minima prin prismele incrucisate ale lui NICOL [7] sa poata fi explicate prin restructurarea structurii cristaline a acestor prisme. Este usor de stabilit legatura acestor fenomene, si a altora asemenea lor, cu actiunea timpului, realizand in apropierea sistemului un proces oarecare, ireversibil, de exemplu evaporarea unui lichid volatil, care face sa creasca densitatea timpului. Tocmai pe aceasta cale noi am reusit sa dovedim ca modificarile observate in comportamentul sistemelor mecanice -balanta cu parghie in regim vibrator si pendulul- erau provocate de procese ce se petreceau in natura, procese care schimbau fondul general al densitatii de timp [5].
.  Rezultatele experientelor demonstreaza ca principiul organizator, care induce (introduce) insusirea activa a timpului, exercita asupra sistemelor o influenta foarte mica in comparatie cu mersul, obisnuit degradant, al evolutiei lor. De aceea nu este de mirare ca acest principiu vital [al vietii] a fost omis din ansamblul cunoasterii noastre stiintifice. Desi mic, in natura el este dispersat pretutindeni si de aceea este necesara numai o acumulare a lui, asemenea aceleia prin care micile picaturi de ploaie ce cad pe zone intinse mentin curgerea neintrerupta a unor puternice cursuri de apa. O asemenea posibilitate exista in organisme intrucat intreaga activitate de viata se opune cursului obisnuit de degradare a sistemelor. Capacitatea organismelor de a pastra si a acumula aceasta "oponentza" probabil ca si justifica marele rol al biosferei in viata Pamantului. Dar chiar admitand ca viata este raspandita in Cosmos ca una din proprietatile lui intrinseci, nici atunci ea nu ar putea avea o importanta hotaratoare. Un astfel de rezervor al principiului vital pot fi corpurile ceresti si in primul rand stelele. Uriasele rezerve de energie din stele se scurg din ele numai intr-o masura foarte mica prin radiatia straturilor exterioare, relativ reci.
Energia din interiorul stelelor se pastreaza atat de bine caci in lipsa unei completari substanta Soarelui s-ar raci in total cu o treime dintr-un grad pe an. Aceasta mica pierdere o poate compensa actiunea timpului care se acumuleaza acolo si fiind transformata in energie luminoasa poate deveni un puternic flux de resurse vitale ale lumii.
Pentru Pamant acest principiu creator, pe care il poarta timpul, vine sub forma de flux luminos de energie de la Soare. In felul acesta Soarele si stelele sunt necesare pentru armonia vietii si a mortii si probabil [tocmai] in aceasta rezida principala insemnatate a stelelor din Univers.
Un sens adanc capata cuvintele lui Platon din "TIMAIOS" : ,,Aceste stele sunt destinate sa participe la organizarea (structurarea) timpului''. Trebuie insa adaugat ca si timpul participa la organizarea (reglarea) stelelor.

Figurile originale, :

 



BIBLIOGRAFIE

[1]  N. A. Kozârev si V. V. Nasonov.
"Problemele cercetarii Universului"; 7; 168; 1978; VAGO
[2]  N. A. Kozârev
"Problemele cercetarii Universului"; 9; sub tipar [a aparut in 1982]
[3]  E. I. Saxel, M. Allen.
"Physics Revue"; 3; 823; 1971
[4]  V. S. Kazacioc, O. B. Havroşkin, V. V. Ţâplatov.
"Circulara Astronomica"; 9436; 1977; feb 21.
[5]  N. A. Kozârev
"Stele Explozive"; 214, 215. Simpozionul International 1976 din Biurakan;
Erevan; 1977; A.N.Arm.SSR.
[6]  A. Şapovalov
"Tehnika Molodiojî"; 6; 1973
[7]  V. Jvirblis
"Chimia si Viata"; 12; 42, 1977.