Gravitatie si Antigravitatie (R. Forgaci)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Gravitatie si Antigravitatie (R. Forgaci)

Mesaj  mm la data de Sam Ian 15, 2011 1:55 pm

.

GRAVITATIE SI ANTIGRAVITATIE
R. I. Forgaci*



*)Radu I. Forgaci, inginer, examinator principal inventii,
Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci



Rezumat Pornind de la constatarea ca orientarea spatiala, a realitatilor fizice, are o importanta fundamentala, se ajunge la concluzia ca exista -chiar pe pamant (Terra)- atat campuri antigravitationale cat si antimaterie (1/6 din totalul de materie), precum si materie fara greutate (transmaterie). In plus de aceasta, ca urmare a unor deductii, bazate pe unele prezumtii, rezulta ca centrul pamantului e gol, explicandu-se cauza existentei a 6 feluri de particule "elementare" limita, pentru fiecare specie, de ce la atomii mai complecsi numarul de neutroni -care nu au greutate- este net mai mare decat cel de protoni, precum si altele, prezentandu-se totodata, si unele experiente care confirma, respectiv pot confirma deductiile prezumtive -evident partiale- expuse mai sus.


. Daca am lua in considerare constatarea -esentiala- ca orientarea spatiala, a unei realitati, care are un specific vectorial, are o importanta fundamentala in fizica -la fel ca si in numeroase alte aspecte ale lumii inconjuratoare- atunci este util sa fie urmarite observatiile -si concluziile- unui observator terestru, oarecare, o* (o stea), insuficient de informat, pe care le-ar putea face acesta in timpul unei calatorii -de studii- in jurul pamantului.
. In cursul unei asemenea calatorii, observatorul -mobil- o* ar putea constata ca -peste tot pe unde trece si in mod permanent- unul din reperele sale esentiale de orientare a ramas -practic- acelasi, acest reper fiind dirijat -intotdeauna- dupa verticala locului respectiv, adica in directia sus-jos, fara ca o* sa remarce -sau sa acorde vreo importanta faptului- ca aceasta verticala este mereu alta, adica si-a schimbat -treptat- directia, deci si orientarea.
. Observatorul o*, insuficient de cunoscator, poate sa ajunga la urmatoarea concluzie: "orientarea mea a ramas -permanent- aceeasi, adica cea verticala", sau chiar ca : "orientarea spatiului pe care l-am parcurs, a ramas -neschimbat- aceeasi".
. Este evident ca nici prima si cu atat mai putin cea de-a doua concluzie, nu corespund realitatii, adica nu sunt adevarate.
. Intr-adevar, un alt observator o, care ar avea calitatile unui fizician veritabil, obiectiv si -mai ales- fara prejudecati, ar constata urmatoarele : atunci cand o* pleaca dint-un loc oarecare, care ar fi notat, conventional, cu A+ (A plus), si ar ajunge, calatorind in jurul pamantului, la antipodul lui A+, adica in A- (A minus), o* si-a schimbat -in mod continuu- orientarea proprie, dupa orientarea gravispatiului local, adica dupa orientarea -succesiv- locala a spatiului gravitational fizic al pamantului.

Nota: Prin gravispatiu -sau spatiu fizic gravitational- este de inteles spatiul in care exista un camp gravitational si in care se pot deci manifesta forte de natura gravitationala. Spatiile fizice, deci si gravispatiul, sant realitati orientate, evident curbe, deci neeuclidiene, neomogene si neizotrope, in diversele lor locuri si directii (deoarece au o structura), si pot fi reprezentate printr-un camp versor. Spatiile fizice, care sant limitate si deci relative, sant amplasate -si cuprinse- toate in spatiul absolut (abstract), care este unic si neorientat, nu are nici o structura, de nici un fel, caruia nu i se poate deci atribui -in mod justificat- nici o curbura, el fiind continuu, indivizibil si nelimitat, perfect omogen si izotrop, adica perfect egal cu sine insusi in orice loc si directie, imobil si invariabil, deci independent de orice "curgere" a timpului, dar putandu-i-se atribui -ca fiindu-i propriu- doar conceptul unui prezent etern (egal spatiul uzual al constiintei si al imaginatiei).

. Verticala locului schimbandu-si, in mod continuu, directia in cursul deplasarii lui o*, in functie de directia campului gravitational local (in medie cu cca. 32,4 secunde pentru fiecare km parcurs), s-au schimbat, de asemenea, in mod continuu, si orientarile celorlalte directii ale gravispatiului local.
. Ca urmare, daca in locul care a fost notat -conventional- cu A+, se considera ca intensitatea campului gravitational este vectorul g+ (g↓), atunci observatorului fix o, ii este clar ca la antipodul lui A+, adica in A-, campul gravitational local, are intensitatea g- (g↑), deoarece orientarea acestui camp gravitational, din A-, este opusa orientarii campului gravitational din A+, care este g+ (g↓).
. Asa dar, se face constatarea -evidenta- ca in A- campul gravitational este,de fapt, un anticamp gravitational fata de cel din A+, si invers, si deci ca spatiul fizic aferent, adica gravitatia din A- este un antigravispatiu fata de cel din A+.
. In urma acestei constatari, de altfel simple, care corespunde, intrutotul, realitatilor fizice, se deduce ca nu numai campurile gravitationale locale, care se afla in pozitii central simetrice -fata de centrul CT al pamantului- sunt anticampuri gravitationale, ci si toate celelalte caracteristici fizice locale se situeaza -principial- unele fata de altele, ca realitati fizice (R+) si antirealitati fizice (R-), corespunzatoare.
. In consecinta, se poate trage urmatoarea concluzie de fond, care reprezinta unul din aspectele principiului fundamental al echilibrului : simpla constatare a existentei unei simetrii centrale (statice), sau a unei situatii echivalente, a doua realitati fizice vectoriale si de acelasi fel, adica avand aceeasi natura fizica, permite constatarea existentei simultane, adica a coexistentei realitatii si antirealitatii fizice corespunzatoare.

Nota: Prin realitate fizica vectoriala este de inteles oricare realitate fizica in a carei structura exista elemente constituente cu specific vectorial (cum ar fi, de exemplu, microcampuri, microcurenti, etc., sau aspecte echivalente ale acestora), al caror efect nu este neglijabil.

Pentru aceste motive, rezulta ca, pentru observatorul din A+, realitatile fizice din A- sant antirealitati, adica gravispatiul local este un antigravispatiu, forta locala gravitationala este o forta antigravitationala, precum si ca: electronii, fotonii, protonii, neutronii, atomii, etc., din A- reprezinta: antielectroni (pozitroni), antifotoni, antiprotoni, antineutroni, antiatomi, etc., pentru observatorul din A+.
. Si, deci -bineinteles- ca si micro si macromateria din A- este o micro, respectiv o macromaterie pentru observatorul din A+, ca: antimasa, antigreutate, antitemperatura, antitimp, (fizic), etc.

Nota: Timpurile fizice cu un specific orientat, deci vectorial (implicand notiuni de genul trecut si viitor, precum si cea de succesiune), ele fiind neomogene si neizotrope, deci -prin analogie- "neeuclidiene", avand un aspect limitat ca durata si extensiune spatiala, spre deosebire de timpul absolut, care este o realitate abstracta si unica, neorientata, nelimitata sub nici o forma, perfect omogena, izotropa si egala cu sine insasi pretutindeni, avand specificul unui prezent etern. Timpurile, antitimpurile si transtimpurile fizice, isi au "sediul" -si sant "cuprinse "- in timpul absolut, al carui prezent etern conduce la constatarea -si constienta- unui prezent -continuu- care separa, evident conventional, in orice moment, trecutul de viitor, precum si notiunile -transversale- echivalente ale acestora.

. Deoarece punctul A+ a fost ales -cu totul- arbitrar, rezulta ca o aceeasi constatare se poate face si pentru oricare alta pereche de locuri simetrice din punct de vedere central, adica fata de centrul pamantului (CT) si nu numai atat.
. In legatura cu acest centru al pamantului, atat de discutat, dar asa de putin cunoscut, este util sa fie luat, acum, in considerare cazul cand, un alt observator o*, ar face o calatorie de cercetare -de aceasta data ipotetica- prin interiorul pamantului, si anume traversand prin centrul acestuia, pornind din A+, si ajungand la antipodul lui A+, adica in A- .
. Daca observatorul o* ar dispune de mijloace adecvate de orientare, precum si de un corp de proba si de un dinamometru sensibil, el ar constata ca, atat in A+, adica la inceputul calatoriei sale, cat si in A-, adica la finele calatoriei sale, campul gravitational local ar fi orientat spre centrul pamantului, fapt -de altfel bine- cunoscut, intensitatile campurilor gravitationale locale, din A+ si din A-, avand -practic- aceeasi valoare numerica, dar cu orientari in sensuri opuse (decalate cu 180o intre ele).
. Daca observatorul o*, in cursul imaginarei sale calatorii, de cercetrare, s-ar opri in centrul pamantului (CT), el ar constata ca, in acel loc, corpul de proba nu este atras in nici o directie (de altfel ca si o* insusi), centrul pamantului fiind un loc de imponderabilitate cu caracter static.
. Fiind -oarecum- cunoscator al legilor naturii, el ar gasi -probabil- urmatoarea explicatie: masele aflate "deasupra" sa, adica dinspre A+, si cele aflate "sub" el, adica dinspre A-, fiind egale, fortele de atractie aferente sant si ele egale, dar -avand sensuri contrare- ele se echilibreaza reciproc.
. Ca urmare, aceste forte echilibrandu-se, rezulta ca in centrul pamantului intensitatea campului gravitational este nula, adica gCT = 0. Pentru numeroase considerente, rezulta ca in CT nu numai g = 0, dar si presiunea locala, temperatura (absoluta) locala, timpul (fizic) local, etc., sant nule intrucat nu ar putea fi in prezenţă concomitent, in acelasi loc, deci cospatial, o realitate fizica si antirealitatea fizica aferenta, adica o presiune si o depresiune, o temperatura si o antitemperatura, o masa si o antimasa, un timp (fizic) si un antitimp (fizic), etc., si deci nici materie si antimaterie.
. Rezulta, deci, ca centrul pamantului este gol in toata acceptiunea cuvantului, adica in CT este un vid de buna calitate.
. Din cele de mai sus rezulta ca realitatile fizice (R+), dintr-o parte a pamantului, se echilibreaza cu antirealitatile fizice aferente (R-), din cealalta parte a pamantului, ca urmare a simetriei centrale.
. Pe de alta parte, daca cineva s-ar referi -intr-o prima faza- la microrealitatile numite particule "elementare", este cunoscut ca exista si foarte numeroase astfel de particule neutre, inclusiv antiparticulele fizice corespunzatoare.

Nota: Expresia de particula "elementara" este utilizata in sensul uzual admis, cu toate ca, cele curent cunoscute, nu numai ca nu sunt ireductibile, adica indivizibile, ci -dimpotriva- unele sunt foarte complexe.

. Exista motive sa fie admis ca particulele "elementare" neutre au o orientare -spatiala- perpendiculara pe cea a particulelor polarizate. Intrucat exista, ca situatii limita, trei directii spatiale rectangulare (ortogonale), ce pot defini univoc, orientarea unei marimi fizice instantanee, fiecare cu cate doua sensuri posibile, rezulta ca exista sase orientari -spatiale- limita, la care corespund sase tipuri de particule "elementare" limita (pure), ale unei aceleiasi specii, asa dupa cum avem sase orientari spatiale limita pentru g, si anume: g+ = g↓ si g- = g↑ (in A+ si A-), g→ si g← (in B+ si B-) si g● si g¤ (in C+ si C-) , unde A+A-, B+B-, C+C-, reprezinta intersectiile, cu suprafata pamantului, a trei axe rectangulare avand originea amplasata in centrul acestuia (CT).
. In consecinta, si elementele structurale ale micromateriei, care interactioneaza cu campurile gravitationale locale, se comporta, unele fata de altele, in mod similar, asa incat -spre exemplu- daca s-ar lua in considerare un proton p+, corespunzator orientarii din A+, adica ↓ , atunci -pentru cele sase orientari limita- corespund: p+ si p-, p→ si p← , p● si p¤, ceea ce se mai poate scrie si astfel: p↓ si p↑, n→ si n←, n● si n¤ (unde: p↓ = p+, p↑ = p-, iar: n = neutron).

Nota
1. Deci sunt motive sa se admita ca intre protoni si neutroni exista doar o singura diferenta de fond: cea de orientare -spatiala- a elementelor lor structurale -constituente- specifice, acestea fiind realitati orientate perpendicular -adica transversal- unele fata de altele. Din aceasta cauza, realitatile neutre pot fi denumite si realitati transversale, iar materia corespunzatoare (micro si macro) , precum si spatiul, timpul, temperatura, etc., aferente, bineinteles fizice, pot fi denumite: transmaterie, transspatiu, transtimp, transtemperatura, etc. (transmateria, spre exemplu, este deci in proportie de 4/6 din totalul de materie, 1/6 din total fiind materia propriuzisa si 1/6 din total fiind antimateria corespunzatoare).

2. Rezulta ca toate particulele "elementare", inclusiv protonii, pot avea orice polaritate intermediara intre: plus, zero, si minus, aceasta concluzie principiala fiind valabila si pentru oricare alta realitate fizica (micro sau macro).

3. Masele -intrucatva- diferite, atribuite pentru protoni si neutroni, se datoresc metodologiilor diferite de determinare ale acestora, inclusiv utilizarii unor relatii cantitative "relativiste", care nu sunt exacte. Aceasta observatie este valabila pentru toate particulele si antiparticulele perechi.

4. Se poate constata ca un neutron -chiar pur- nu este neutru in orice situatie, el comportandu-se ca fiind polarizat in raport cu antineutronii acestuia, dar este neutru in raport cu neutronii de celalalt tip, si -bineinteles- in raport cu neutronii si antineutronii locali.

5. Pentru particulele in miscare de translatie, odata cu cresterea, sau scaderea vitezei, si in functie de particula, [de] orientarea ei in raport cu directia miscarii, si mediul parcurs, pot avea loc modificari de orientare, precum si fenomene de autoinductie -cu caracteristici exponentiale, plafonate asimptotic,- respectiv efecte de franare gen parasuta (mai exact gen elice neactionata), produse de mediul parcurs. Acestea se pot traduce fie printr-o crestere corespunzatoare a masei -si energiei sale- inclusiv o micsorare a lungimii de "unda asociata", in caz cand particula respectiva, in miscare, nu este supusa unei forte de propulsie -sau aceasta este, comparativ, slaba- (ceea ce trece)/[fie] printr-un fenomen de degradare energetica, adica gen "deplasare spre rosu". In consecinta, conceptia expansiunii initial "explozive" a universului nu este justificata, si nici cea de dilatare a acestuia dependenta de distanta.

6. In functie de orientarile din momentul impactului, pot rezulta numeroase "scheme" de dezintegrari, mai ales in cazul particulelor mai complexe, si in special a celor cu mase mai mari. In acest caz, fenomenele se pot complica atunci cand, pe langa influenta campului gravitational local, capata o pondere neneglijabila, sau chiar preponderenta, influenta unuia sau a mai multor campuri suplimentare (magnetice , electrice, termice, asa cum este cazul special in acceleratoare), precum si a spatiilor fizice corespunzatoare acestora, in plus de campul -si spatiul fizic- gravitational. In asemenea situatii, efectele depind de ponderea spatiilor si fortelor factorilor cauzali prezenti.

. Din cele de mai sus, rezulta ca neutronii propriu-zisi (puri) nu au greutate, deci nu au masa grea, dar au totusi masa -respectiv antimasa- inerta (in directiile orizontale, specifice), ca exista -principial- toata gama de situatii intermediare dintre cea de protoni si neutroni "puri", cu caracteristici corespunzatoare. De asemenea, rezulta -totodata- si una din cauzele pentru care masa atomilor, in cazul cand acestia sunt complecsi, nu este egala cu suma maselor nucleonilor respectivi, precum si motivul pentru care, la asemenea atomi, numarul neutronilor este mai mare decat al protonilor.

. Si acum ceva si despre cauza gravitatiei si a campurilor gravitationale. Pentru aceasta este indispensabil sa fie cunoscut un principiu fizic fundamental, pe care-l denumim principiul transversalitatii (perpendicularitatii), conform caruia, orice miscare rotationala, in jurul unei axe, a unei (micro sau macro) mase oarecare, genereaza -in principal- un camp magnetic axial (H), a carui orientare depinde de sensul miscarii de rotatie - spre dreapta (+), sau spre stanga (-) - si a carui marime este direct proportionala cu produsul dintre masa inerta (m) si viteza (v) de deplasare a acesteia, si invers proportionala cu distanta (r) dintre centrul de masa si axa de rotatie, sau, cu alte cuvinte: campul magnetic -axial- efect este direct proportional cu impulsul (mv) transrotational cauza, si invers proportional cu distanta (r) impulsului rezultant pana la axa de rotatie, adica:
H = CHm*m*v/r . (H)

Nota I. Acest principiu are o valabilitate mult mai generala decat rezulta din cazul particular la care ne-am referit, fenomenul inductiei fiind, de asemenea un alt caz particular al principiului transversalitatii.

Nota II. In expresia (H) de mai sus, prin masa m este de inteles efectul de masa inerta in directia miscarii, iar prin viteza v este de inteles viteza tangentiala-transversala de rotatie, pe care-o denumim si viteza trans-rotationala, CHm reprezentand un coeficient de proportionalitate si omogenizare.

. In cazul special, al campurilor gravitationale, exista motive sa admitem ca acestea sant generate (produse) de miscarea transrotationala a celor mai mici particule elementare, constituente ale materiei, adica de microparticulele -intr-adevar- elementare primare, pe care le denumim alfa, respectiv alfaparticule, din care sunt construite toate "particulele" mai complexe (spre exemplu: electronii, fotonii, atomii, ...), inclusiv macromateria curent cunoscuta.
.


Ultima editare efectuata de catre mm in Mier Aug 01, 2012 3:21 pm, editata de 3 ori

mm

Mesaje : 157
Data de inscriere : 12/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Gravitatie si Antigravitatie (R. Forgaci)

Mesaj  mm la data de Sam Ian 15, 2011 1:56 pm

. Rezulta -totodata- ca, odata cu rotirea unei (macro, sau micro) mase, in jurul unei axe, se produce si un efect gravitational axial, deoarece masa respectiva este constituita, in ultima instanta, din -foarte multe- microparticule primare alfa (alfaparticule).

Nota
1. In cazul particular al unui giroscop, se deduce ca efectul miscarii rotorului este echivalent, din punct de vedere fizic, cu existenta, in principal, a unui camp magnetic axial (precum si, in secundar, a unui camp gravitational, de asemenea axial), asa incat rotorul giroscopului poate fi asimilat -practic- cu un camp magnetic -mai mult sau mai putin- alungit (in functie de turatia acestuia). In consecinta, rezulta ca sant valabile -intrutotul- fenomenele similare, cunoscute, din electrotehnica, inclusiv acela al deplasarii sale transversale -spre dreapta, sau spre stanga- atunci cand se aplica o forta perpendiculara pe campul magnetic respectiv -deci perpendiculara pe axa de rotatie a giroscopului-, sensul deplasarii depinzand de orientarea fortei aplicate si de sensul de rotatie al giroscopului.

2. Deoarece campurile gravitationale au o orientare locala bine definita (i), rezulta ca si miscarea transrotationala, a elementelor cauzale, care-l genereaza, are un sens bine definit. S-ar putea admite, conventional, ca sensul de rotire spre "dreapta" este sensul pozitiv (adica sensul de rotire al acelor dela un ceas -normal- cu cadranul orizontal, si vazut de sus), si ca sensul de rotire spre "stanga" este sensul negativ (deci invers celui definit mai sus). De asemenea, s-ar putea admite, conventional, ca sensul de rotire pozitiv (deci spre dreapta) ar corespunde sensului de "curgere" a timpului fizic, si sensul de rotire negativ (deci spre "stanga") ar corespunde sensului de "curgere" a antitimpului fizic corepunzator.

. Inainte de a incheia aceasta expunere, este totusi necesar sa fie prezentat, sub o forma prezumata, si cadrul de amplasare relativa a campurilor si fenomenelor gravitationale in raport cu cele magnetice, electrice si termice -din punct de vedere al succesiunii naturale, complexitatii, ordinului de marime si de energii-, pentru a putea avea o reprezentare, ceva mai complecta, asupra lumii si fenomenelor -fizice- inconjuratoare.
. Campurile gravitationale (asa cum s-a expus -prezumptiv- anterior) sant produse de microparticulele primare alfa, adica de alfaparticule, aflate in miscare transrotationala, campuri care -anticipam- sant constituite tot din alfaparticule, cuantele specifice fiind alfafotonii, iar "curentii" gravitationali fiind constituiti din fluxuri (transporturi) de alfaparticule.
. Campurile magnetice, care reprezinta treapta -de complexitate, ordin de marime si energii- imediat urmatoare, sant constituite din alfafotoni, a caror totalitate constituie alfamateria, adica materia supraeterica, cuantele specifice fiind betafotonii, iar "curentii" magnetici fiind constituiti din fluxuri de alfamaterie, adica din fluxuri de materie supraeterica.
. Campurile electrice, la randul lor, sant constituite din betaatomi, a caror totalitate constituie betamateria, adica materia eterica, cuantele specifice fiind gamafotonii (cunoscuti sub denumirea de radiatii sau si de unde electromagnetice, gama, roentgen, luminoase sau radio), iar curentii electrici sant constituiti din fluxuri de betamaterie, adica din fluxuri de materie eterica.
. Campurile termice sant constituite din gamaatomi, a caror totalitate constituie gamamateria, adica materia atomara curent cunoscuta, din care este cladita macromateria, cuantele specifice fiind deltafotonii, iar "curentii" termici fiind constituiti din fluxuri (transporturi) de gamamaterie, adica de materie obisnuita.
. Fiecare din aceste campuri are, in regim stationar, o constructie -spatiala- ordonata, sub o forma tensionata (in genul unor resoarte), iar in regim tranzitoriu -deci nestationar- fotonii specifici putand avea viteze -longitudinale- foarte diferite, incepand cu cea mai mare posibila si pana la viteze relativ modeste, inclusiv zero.

Nota. Asa dar, exista motive sa se admita ca, ceea ce este cunoscut sub denumirea de temperatura, nu este un rezultat al unei "agitatii dezordonate" a (gama)materiei adica a materiei atomare obisnuite, ci un aranjament spatial ordonat -si sub o forma tensionata- a gamamateriei (o dovada: existenta laserilor cu gaz, cu functionare continua, si la temperaturi obisnuite).
***

. Constatam ca expunerea de fata, care priveste o tema -oarecum- limitata, si-a depasit -intrucatva- cadrul initial, fara a epuiza totusi tema propriu zisa.
. Un prim motiv a fost acela de a contribui la complectarea ci corectarea unora din cunostintele si reprezentarile [noastre] care se refera la fizica si lumea din care face parte aceasta.
. Un al doilea motiv, mai important, a fost insa acela de a permite eliberarea, de cateva obstacole, a drumului spre progresul fizicii, deci si al stiintei, deoarece unele concepte si teorii -care au fost candva poate justificate- se dovedesc acum ca sant depasite, din care cauza ele incetinesc, sau chiar limiteaza acest progres, prin neclaritati, lipsuri, sau si erori.
. In acest sens, pot fi prezentate, respectiv enumerate, cateva din aceste cauze, si in special:
* nediferentierea dintre notiunile si realitatile -de importanta fundamentala- pe care le reprezinta spatiul si timpul absolut, care sant unice, nelimitate, neorientate, ..., si deci nerelative, in comparatie cu realitatile -corespunzatoare- fizice, care sant subordonate celor precedente, si care sant numeroase, limitate, cu specific orientat (adica vectorial), ..., si, mai ales, relative;
* atribuirea unui specific scalar multor realitati fizice, cum ar fi: temperaturilor, energiilor, si -in special- maselor, precum si acceptarea existentei unei identitati intre masele grele si cele inerte, pe cand, in realitate, fiecare din acestea au un specific vectorial, deci orientat, iar efectele de masa grea sant diferite de cele de masa inerta;
* simplitatea de conceptii privind "vidul" si structura materiei, in special spre formele ei mai putin complexe -si mai raspandite- incepand cu cele eterice, care sant adesea ignorate, sau chiar contestate.
. De asemenea, printre aceste cauze, este necesar sa fie amintite, sub o forma mai enumerativa, si acceptarile -ca valabile- ale unor teorii, concepte si legi, cum sant: teoriile relativitatii (restranse si generalizate), inclusiv vitezele limitate ale (gama)luminii, si inexistenta (gama)fotonilor in repaus; exactitatea cantitativa a legilor de atractie electrostatica, magnetostatica si chiar gravitationala; unele parti ale teoriilor cuantice, si -in special- cele privind dualitatea si natura undelor asociate; existenta unor relatii de incertitudine; prezumtia unor quark-uri (unele chiar fermecate); conceptia despre natura electronica a curentilor electrici; expansiunea "exploziva" a universului si cea care ar justifica deplasarile spre rosu ale spectrelor; "gauri" negre "punctiforme", cu densitati si mase uriase, precum si existenta de stele "neutronice"; ..., si altele.
***

. Pentru ca cele cuprinse in aceasta expunere -sub forma de afirmatii, respectiv prezumtii- sa nu constituie, ele insile, noi surse de erori, in cele ce urmeaza sant prezentate cateva experiente si unele concluzii, deoarece predomina convingerea ca in fizica numai confirmarile experimentale pot sa marcheze treptele ascendente- spre progres, adica treptele spre adevar.
***

. 1. Se verifica -experimental- ca undele seismice, naturale sau artificiale, ocolesc centrul pamantului.
. Aceasta justifica afirmatia ca in centrul pamantului -care este gol- exista un vid de buna calitate.

. 2. Se verifica -experimental- ca heliul II (HeII), adica heliul lichid racit, in continuare, sub 2,17oK, isi pierde treptat greutatea, odata cu scaderea temperaturii, proportional cu cresterea procentului de HeII din amestecul de HeI + HeII (peste 2,17oK exista numai HeI).
Se confirma ca HeII este un heliu neutronic, din care cauza el nu are greutate, deci nici masa grea, masele avand un specific vectorial si nu scalar.
Nota Aceasta constituie explicatia pentru care HeII -care este supraconductor si suprafluid- escaladeaza, asa cum este cunoscut, cu totala usurinta, peretii chiar verticali, ai vasului (necapilar) in care se afla.

. 3. Se verifica -experimental- ca HeII are totusi masa inerta, deoarece o minielice este antrenata de un curent de HeII.
Aceasta experienta -care este cunoscuta-, impreuna cu precedenta, demonstreaza ca masa grea si masa inerta sant aspecte diferite, ca exista materie -fizica- fara greutate, si deci ca teoriile reletivitatii nu sant corecte, cu toate consecintele aferente.

. 4. Se verifica -experimental- ca "mareele" terestre, produse de atractia gravitationala a lunii, sau a soarelui, evolueaza riguros concomitent si in mod egal, in ambele locuri, diametral simetrice in raport cu centrul pamantului.
. Aceasta demonstreaza ca realitatile fizice (R+), dintr-o parte a pamantului, se echilibreaza cu antirealitatile fizice (R-), din cealalta parte a pamantului, si nu numai atat.

. 5. Se verifica -experimental- ca "mareele" terestre, sant influentate de eclipsele de luna, sau de soare, in sensul ca, in timpul eclipsei, atractia gravitationala exercitata asupra pamantului, scade cu cota echivalenta a se[?]trului [astrului?] eclipsat, in mod riguros concomitent si egal, in ambele locuri, diametral simetrice in raport cu centrul pamantului.
. Aceasta demonstreaza ca realitatile fizice (R+), dintr-o parte a pamantului, se echilibreaza cu antirealitatile fizice (R-), din cealalta parte a pamnatului, ca luna, cu campurile sale gravitationale-antigravitationale, are un efect de ecranare a campului gravitational solar, si nu numai atat.

. 6. Se verifica -experimental- ca firele de ceai (sau alt material marunt, spre exemplu zahar, nisip, etc.), aflate intr-un pahar in care lichidul este pus in miscare de rotatie, se aduna spre centrul paharului respectiv, fie ca plutesc, fie ca sant scufundate.
. Aceasta demonstreaza ca o masa aflata in miscare de rotatie genereaza un camp magnetic (si unul gravitational) axial, al caror efect concentreaza firele spre centru, in opozitie cu efectele fortelor centrifuge.

7. Se verifica -experimental- ca un fluid oarecare, spre exemplu un lichid care se scurge printr-un orificiu rotund (cu axa verticala), capata, in mod natural, deci fara un impuls initial, o miscare de rotatie -spre dreapta, sau spre stanga- in functie de orientarea componentei verticale a campului magnetic local al pamantului.
. Aceasta confirma ca o masa, aflata in miscare de rotatie, genereaza un camp magnetic axial, al carui sens depinde de sensul miscarii de rotatie.

. 8. Se verifica -experimental- ca greutatea unui giroscop, cu axul vertical, care se roteste spre dreapta, creste (cu o marime relativ mica), iar in cazul cand el se roteste spre stanga, greutatea lui scade cu o aceeasi marime (experienta este cunoscuta, a se vedea Nota).
. Aceasta demonstreaza ca rotatia giroscopului produce un camp magnetic axial (precum si unul gravitational), pozitiv sau negativ, in functie de sensul de rotatie, care interactioneaza cu campurile terestre locale, corespunzatoare.
Nota Experienta este cunoscuta: v. revista "Sputnic", nr. 6, luna iunie 1976[?], editia in limba franceza, pag. 133 si urmatoarele, articolul: "Pendulul vesnic al universului", de A. Valentinov, respectiv revista, in limba romana: "Magazin" nr. 1084 [1064?] , din 15.07.1976, pag. 6 si 7, articolul: "Care este esenta timpului" (extras din revista sus mentionata).
. Explicatia originala -in rezumat- a autorului (Prof. N. Kozrev, Leningrad): "La a doua experienta giroscopul s-a invartit intr-un sens invers fata de cel in care "merge" timpul pe Terra, dezvoltand forte ce se pot masura", ... "deoarece orice fenomen petrecut in natura degaja sau absoarbe timp..."
. Aceasta explicatie este doar indirect valabila, deoarece rotatia -care este o miscare- implica, evident, si coexistenta notiunii cunoscute sub denumirea de timp -si antitimp- fizic. Schimband sensul de rotatie al giroscopului, din pozitiv in negativ, a fost schimbat[a] concomitent si orientarea timpului fizic aferent al giroscopului ca ansamblu (nu si a elementelor sale structurale). Ca urmare, a fost schimbat si efectul fizic al rotatiei ansamblului, care a devenit un antiefect corespunzator. Deci cresterea greutatii giroscopului, care a avut loc in prima faza, adica in cazul rotirii sale pozitive, a fost schimbata intr-o scadere (anticrestere) echivalenta a greutatii, in cazul rotirii giroscopului in sensul negativ (adica in sensul antirotirii sale). Dar efectul fizic masurabil este o consecinta a schimbarii de orientare a campurilor generate, aspectul timp-antitimp (fizic) fiind o consecinta -a unor situatii succesive- si nu o cauza.

9. Se verifica -experimental- ca sarcina electrica a unei particule , spre exemplu a unui electron, variaza exponential, in functie de viteza, intocmai ca si masa (inerta) a acestuia.
Aceasta demonstreaza ca, la nivelul structural al materiei, sarcina (electrica) si masa (inerta) reprezinta doua aspecte, cu denumiri diferite, ale unei aceleiasi realitati fizice "elementare", precum si ca masa are un specific vectorial, si nu scalar, intocmai ca si sarcina electrica.

. 10. Se verifica -experimental- ca lumina unui laser, care circula printr-o bobina transparenta, cu sectiune ceva mai mare (pentru a obtine efecte masurabile), produce un camp magnetic axial (f. slab), intocmai ca si un curent electric care ar circula printr-o bobina metalica.
. Aceasta demonstreaza ca masa fotonilor care circula prin bobina genereaza un camp magnetic, precum si ca -in cazul unui curent electric- masa elementelor constituente ale curentului electric este aceea care genereaza campul magnetic respectiv.

. 11. Se verfica -experimental- ca greutatea unui condensator electric variaza in functie de orientarea lui spatiala. In acest scop se construieste un condensator, cat mai usor, executat din doua placi metalice usoare si relativ mari, spre exemplu orizontale, cea de sus incarcata pozitiv, cea de jos incarcata negativ, intre placi, precum si in exteriorul lor fiind depus un dielectric usor si de buna calitate, iar ansamblul -blindat metalic si etans, dar totusi usor- fiind pus la "pamant". Se constata ca acest ansamblu are greutati diferite in functie de orientarea lui (orizontala, verticala, antiorizontala).
. Aceasta demonstreaza ca masa grea a corpurilor este -direct- dependenta de orientarea elementelor lor electrice constituente interioare, si ca, deci, masa grea este diferita de masa inerta, cu toate consecintele care decurg din aceasta (spre exemplu asupra valabilitatii teoriilor relativitatii, s.a.).

. 12. Se verifica -experimental- ca atunci cand se aplica o forta perpendiculara pe axa de rotatie a unui giroscop, acesta se deplaseaza spre dreapta, sau spre stanga, in caz cand sensul de rotatie al giroscopului este de tip dreapta sau de tip stanga.
. Aceasta demonstreaza ca, intr-adevar, rotorul giroscopului poate fi asimilat - practic- cu un camp magnetic, si ca sant valabile regulile similare din electrotehnica, si nu numai atat.

. 13. Se verifica -experimental- ca un ceas, cu cadranul orizontal, si a[le] carui aratatoare se rotesc in sens pozitiv (privind de sus), daca este rasturnat cu 180o, ceasul -ca ansamblu- isi pastreaza practic greutatea anterioara, deci elementele sale structurale, care genereaza efectul de greutate, s-au reorientat dupa orientarea campului graviatational local, in timp ce miscarea elementelor sale de macrostructura a devenit o antimiscare, deoarece aratatoarele -si toate rotitele sale- se rotesc acum in sens invers decat cel initial (privind tot de sus).
. Aceasta demonstreaza ca elementele structurale ale unui corp, care genereaza efectul de greutate, aflate in campul gravitational -caruia ii sant subordonate- isi schimba corespunzator orientarea, astfel incat sa coincida cu orientarea campului, astfel incat sa coincida cu orientarea campului gravitational din acel loc.

. 14. Se verifica -experimental- ca viteza (gama)luminii (c) variaza invers proportional cu intensitatea campului gravitational local.
. Aceasta demonstreaza ca viteza (gama)luminii este foarte variabila in raport cu conditiile de propagare, ca aceasta se propaga printr-un mediu si deci ca una din ipotezele de baza ale teoriilor relativitatii (restranse si generalizate) nu este justa, cu toate consecintele care decurg din aceasta.

. 15. Se verifica -experimental- ca viteza (gama)luminii (c), precum si, in general, a undelor electromagnetice, creste proportional cu lungimea respectiva de unda.
Aceasta conduce la aceleasi concluzii ca mai sus.
.

mm

Mesaje : 157
Data de inscriere : 12/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum