Antigravitatia

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Antigravitatia

Mesaj  mm la data de Dum Mar 27, 2011 10:37 am

ANTIGRAVITATIA - subiect deosebit de interesant care preocupa mintile multor pasionati de zbor, de tehnica si probabil e o dorinta secreta a fiecaruia dintre noi. Pentru inceput, etalez in aceasta postare un rezumat al discutiilor initiate de mine pe un alt forum:

Studierea antigravitatiei (totuna cu gravitatia) devine interesanta doar in contextul acceptarii eterului ca realitate fizica. Am gasit, intamplator, un articol interesant [rev. N.E.T. 6 #3 2002] al unui cercetator rus, ANATOLY K. GAPONOV, Sadovskaia Str., 195, Novosibirsk, 630009, Russia, pe care il reproduc:

METODE DE CREARE A ANTIGRAVITATIEI
Part I

De multa vreme exista opinia in fizica, precum ca antimateria ar fi o posibila sursa de antigravitatie dar cercetarile in acest sens au intrat intr-o fundatura.
Formulele existente (si teoriile existente) au interzis [c-ar fi] concluzia antigravitatiei, dar cercetariele noastre au permis sa sa obtinem antigravitatia substantei precum si urmatoarele concluzii paradoxale:

1. Exista doua tipuri de spatiu:
a) Spatiul Absolut
b) Spatiul Relativ

2.a. Campul gravitational e un spatiu relativ care are miscare accelerata indreptata inspre centrul planetei.
2. b. Campul antigravitational e un spatiu relativ, care are o miscare accelerata, indreptata dinspre centrul planetei.

3. Fortele gravitationale nu depind de masa corpului! [subl. mea] Masa poate fi prezentata in trei versiuni:
a) mk - masa ca si cantitate de atomi
b) W(mAe) - energie electronic-atomica in masa
c) W(mGm) - energie mecano-gravitationala in masa

Pe baza acestor notiuni statuate oferim revizuirea esentei fortei, nu numai a aceleia din formula Coulomb dar si cea din formula Newton:
F=Kq1q2/R2, resp., F=Pm1m2/R2
E binecunoscut ca energia mecanica poate fi adusa in sarcina electrica, unde energia mecanica intra (se transforma) in energie a campului electric, si:
(en. mec.) F*R→0,5*E2V(m3) (en. el.)
Similar, putem introduce energie mecanica in masa unui corp. Ca urmare, energia mecanica (va intra) se va transforma in energie a campului gravitational, unde:
(en. mec.) VFt→0,5*g2V(m3), (en. grav.)

Odata ce volumul Pamantului ramane constant, [urmeaza ca] acceleratia campului gravitational [e de asteptat sa creasca] va creste.
E logic sa ma astept, ca atunci cand voi scoate energie mecanica din masa, sa apara procesul invers, adica sa apara o reducere a acceleratiei campului gravitational.

In lucrarile sale, Newton a admis existenta a doua spatii:
1) Sp. Absolut - spatiu imobil, non-rotational, reprezentat ca un cub limitat, cu planeta noastra in centru.
2) Sp. Relativ - un spatiu mobil. El se poate misca cu acceleratie in sp. absolut.

Editor note: In conceptia eterului asta inseamna doua parti de eter: una e implicata in miscare impreuna cu masa, dar cealalta parte de eter e nemiscata.

Principala greseala in cercetarea eterului a constat in urmatoarele: Experientele Michelson au vizat o viteza relativa intre corpuri si spatiu. Totusi, acceleratia relativa dintre corpuri si spatiu ar fi trebuit sa fie cautata. [Excelenta afirmatie! ]

Sa notam concluziile lui Newton: "Corpul poate sa-si pastreze starea de repaos sau de miscare rectilinie uniforma..." Prin asta , el a postulat ca nu exista viteza liniara relativa intre solide si spatiu. [Exceptional! subl. mea] Dar el stia ca pentru rotatie exista (faimoasele exp. cu vartejurile de apa [??]) [nu stiu la ce exp. se refera, probabil la miscarea circulara].

Campul gravitational este spatiul relativ, accelerat in "cadere", care reprezinta o forma sferica. Daca spatiul relativ se misca, apare intrebarea: unde se misca? E un singur raspuns: se misca in spatiul absolut (tridim).

In teoria lui Einstein exista notiunea de spatiu unificat si curbat in camp gravitational, dar apar contradictii aici, si ref la asta N. Tesla scria: "Numai prin prezenta unui camp de forte se pot explica miscarile corpurilor ceresti, dar atunci ipoteza curbaturii spatiului nu mai e necesara. Toata literatura stiintifica pe subiectul asta e condamnata la uitare". [1]

Faptul ca gravitatia e un spatiu relativ aflat in miscare accelerata poate fi probata prin observarea rachetelor [aflate] in miscare accelerata, unde acceleratia in racheta e echivalenta cu acceleratia in c. grav. Miscarea accelerata a rachetei e relativa, ceea ce ne permite sa vorbim atat despre miscarea accelerata a rachetei in spatiul imobil, cat si despre miscarea accelerata a spatiului in racheta nemiscata [considerata fixa].

Campul antigravitational e spatiul relativ, care are o miscare accelerata dinspre centrul unui corp (de ex. un cilindru in rotatie, satelitul Pamantului, etc.). Dar e posibila producerea antigravitatiei fara rotatii. Pe baza analogiei intre energia mecanica si electrica ajungem la concluzia ca gravitatia dintre corpuri nu depinde de masele corpurilor, ci de energia mecano-gravitationala, continuta in mase, ceea ce ne permite sa o "suplimentam" [in ele] ori s-o extragem din ele. Prin urmare, aceasta e energia gravitationala interna.


*Foarte importanta imi pare a fi precizarea (parere personala) ca cele doua spatii, absolut si relativ, de care vorbeste autorul, nu sunt spatiile matematice abstracte -asa cum suntem indreptatiti sa credem- ci doua eteruri! Daca o luam asa, mai putem intelege cate ceva... Am facut aceasta precizare deoarece confuzia intre abstract-matematic si concret-fizic e un loc comun al fizicii, Einstein insusi facand aceasta confuzie.

METODE DE CREARE A ANTIGRAVITATIEI
Part II

"Masa" poate fi considerata o masura a trei diferite conditii [?] de materie:
- mk - ca masura a unei "gramezi" de atomi, reprezentand o "structura" [cadru] sau "recipient", in care sunt concentrate 2 tipuri de energii independente
- W(mAe) - masura a energiei electrice, care poate fi ori acumulata ori extrasa, si, are o forma "comprimata"

Un exemplu de acumulare a energiei electrice intr-o masa este un cilindru mare, rotindu-se cu viteza liniara [prob. viteza unghiulara constanta], in apropierea [vitezei] luminii; in acest cilindru masa campurilor electrice si magnetice ale atomilor creste. De aici poate rezulta o posibila metoda de stocare sau/si de extragere a respectivei energii din masa.

- Si, in final WmMg este masa, care poate fi o masura a energiei mecanice, ori care poate fi introdusa sau scoasa din materie (asta poate fi identificata cu masa gravitationala). Aceasta masa gravitationala ne atrage atentia deoarece [o] afecteaza [pe] gravitatie si e capabila sa creeze /produca antigravitatie.

La timpul sau N. Tesla a lucrat la o problema generala care este problema masei si energiei. Si el a gasit, conf spuselor sale, un nou principiu fizic, pe baza caruia el a ajuns la teoria sa gravitationala care a fost numita gravitatie dinamica.[subl. mea]
Dar el n-a vorbit despre asta [nici] pana la sfarsitul vietii sale [2]. In realitate, gravitatia dinamica este energie de miscare.

Presupunem,
V - viteza mecanica,
F - forta,
t - timpul.
In acest caz produsul W=VFt are dimensiunea de energie. Si, sa presupunem mai departe:
I - intensitatea curentului electric,
U - diferenta de potentiale,
t - timpul.
Atunci, W'=IUT are dimensiunea de energie. Astfel, W~W', adica sunt acceptate ca echivalente.
1. VFt~IUT
2. In materialele precedente, s-a aratat calea netraditionala de acumulare a energiei , in conditia ca , la un curent constant I, produsul q=Ut va depinde de cantitatea de energie introdusa in circuitul neschimbat L=const., in care energia poate fi acumulata pe cale netraditionala nu numai in capacitatea electrica ci si in inductanta.[nu stiu la ce se refera]

Similar, energia poate fi acumulata in mod netraditional intr-un corp in miscare, in conditiile V=const. si mk=const. (produsul qr=Ft va depinde de energia injectata si are valoare nelimitata). Exact aceasta sarcina/incarcare[?] va crea puternicele campuri gravitationale.

3. Sa luam : F - forta mecanica, R- distanta. Atunci produsul FR are dimensiunea de energie. Pentru un camp electric uniform, produsul 0,5*EaE2V , de asemenea are dimensiunea de energie. In cazul acesta Ea e o constanta, E - intensitatea campului electric, V - volumul. Prin urmare,
FR~E2V ; similar, VRt~g2V
Am obtinut niste corelatii de asemanare pentru valori fizice eterogene, pe baza carora pot fi oferite urmatoarele experiente fizice:

Pe baza mai sus-mentionatelor analogii putem spune ca acumularea de energie "comprimata" e posibila in mecanica, la fel ca si-n electricitate. Deoarece viteza e relativa, [parca inainte nu era..] , masa poate avea zero viteza relativa/in rap. cu observatorul, care se misca cu aceasta masa, dar campul de forta va ramane neschimbat odata ce depinde de deja invected [intrad.] energie mecanica.

Sa spunem ca:
Atunci cand energia electrica "comprimata" e acumulata, campul de putere[?] nu se schimba.

Cand energia mecanica "comprimata" e acumulata, campul de putere creste.

Acuma ajungem la concluzia uimitoare ca forta gravitationala nu depinde de masa materiei, dar depinde de energia mecanica, ce e inclusa in aceasta masa. Aceasta energie e instabila si la contact cu pamantul dispare, dar la zero gravitatie poate fi salvata pentru mult timp.



.  
F. 1.
.  
F. 2.
.  
F. 3.

.  
F. 4.

A trebuit sa traduc tot articolul pentru a face inteligibile cele patru metode de producere a antigravitatiei. Adriane, te-as ruga sa examinezi relatiile de echivalenta energetice date de autor si sa-ti spui parerea -indiferent care- despre ele.
La fig. 1 e o mica gresala de desen, cercul de sub litera N, de pe magnet, si apartinand acestuia, e in plus. Cilindrii incarcati cu sarcina sunt niste tuburi scurte, subtiri in perete, goale pe dinauntru; magnetul nu le atinge, trece prin axa lor de rotatie..

Cred ca in articolul de mai sus vei gasi, Adriane, si un aliat in sprijinul spuselor tale:
Translatia fizica inseamna miscare sprijinita pe un suport material, inseamna (implica, face necesara) interactiunea substantei cu spatiul fizic.
Ma refer la interactiunea substantei cu spatiul. Cu riscul repetarii, spatiu=eter.


Scris de gheorghe adrian:
mm, de cum le-am vazut relatiile de mai sus, le-am verificat si am vazut ca sunt corecte dimensional. Deocamdata imi scapa sensul acestora. Probabil ca trebuie sa parcurg de mai multe ori textul ca sa-i patrund subtilitatile. Decamdata n-am inteles ce spune.

Revin acum cu o corecctie si imi cer scuze ca m-am grabit si am dat asigurari ca relatiile sunt corecte. Dar revazand articolul am gasit cateva erori. Astfel la punctul c, V -ul din stanga relatiei desemneaza viteza iar cel din dreapta desemneaza volum. (Gasesc aici ca autorul identifica la fel ca mine intensitatea campului electric E cu acceleratia a, care aici este acceleratie gravitationala g. Apoi la punctul 2 unde se identifica sarcina q (presupun ca q desemneaza sarcina electrica) cu produsul U x T. Corect este sa se identifice sarcina cu produsul curent I ori timp t ; q= I x t . Apoi la punctul 3 dupa ;similar; produsul VRt nu mai este de aceeasi dimensiune cu (g la puterea a-2-a) x V. Constanta Ea se identifica cu epsilon zero si intradevar E la patrat este presiune, iar produsul presiunea ori volumul este energie W egala cu lucrul mecanic
L=F x R .


Legat de metodele de producere a antigravitatiei de mai sus, fac o asociere -aparent nepotrivita- cu un generator electrostatic (capacitiv) realizat de un ungur, Losont, si al carui principiu, dupa mine, pare sa fie similar cu cel al lui Gaponov, si pe care il "anexez":


.  
F. 5.

Dupa cum se vede din figura, la introducerea unei placi intre armaturile unui condensator, se formeaza o serie de linii de camp electrostatic, din care cele mai importante pentru noi sunt cele de capat, de margine, care dau doua forte (egale, echilibrate), Fm si Fr.

Daca se pune pe una din margini un izolator, dielectric, forta Fr dispare si ramane doar forta Fm care devine forta motoare intr-un generator simplu ce produce cativa zeci de Kw, intr-o constructie cu trei discuri (mari) ce produc o miscare de rotatie la un ax.
Cam tot asa ceva , zic eu a facut Gaponov, adica, in principiu, a reusit sa scape de una din forte. Si el foloseste un capacitor (fig. 1) dar ale carui armaturi sunt niste cilindri goi si mai are si magnetul acela despre a carui rol inca nu sunt lamurit.

Daca tot s-a pomenit numele lui Schauberger pe-aici, si daca tot suntem la capitolul antigravitatie, am gasit niste pagini dedicate lui, de unde copiem urmatoarele:

.  
F. 6.

Simple and true, that is the impression one gets when observing it. Unfortunately, in its present state we cannot make the upper part of the machine fully operational. The danger is too great. I cannot risk the lives of my co-workers. Fully operational, the machine must be remote-controlled, for either a violent thunderstorm or a cyclone will develop. If the organic H discharges itself downwards, then there is a short-circuit - a thunderstorm, whereas an upward discharge of H produces the celestial electromagnet, which is actuated at about 40,000 milli-amps, and with it the charging up of the celestial Plus + Minus, i.e. the cyclone. The physicist Renault produced a short-circuit, which incinerated him and his colleague in a matter of seconds. Perish the thought that it should first ignite on the TRANSVERSE axis ! It entirely depends on where the H discharges. On the transverse or vertical axis ? This determines the stronger pole, for here too, a bipolarity is involved."
Acesta e textul din stanga figurii de mai sus. Se atrage atentia aici asupra pericolelor care ii pasc pe experimentatori. N-am stiut ca fizicianul Renault a fost ars de un asemenea experiment. Oare fabricile Renault or fi primit numele de la el?
Se pare ca cercetatorii sistemului Schauberger aveau probleme cu "ghicirea" directiei efectelor puternice (H) ce apareau, conform spuselor din text.

Desenul nu mi-a iestit prea clar insa se vede bine principiul de lucru, respectiv acele tevi in elice care materializeaza eliciile dintr-un ANU, si care prin circulatia impusa lichidului, dezvolta forte antigravitationale.



.  
F. 7.

In schimb, in aceasta a doua poza, se vede mult mai bine subansamblul principal, alcatuit din sase tevi rasucite la maxim. Imaginea cinetica a lui ANU, alaturata, poate improspata memoria.
The machine stood on its base, completely insulated from the ground, and ran independently like a perpetuum mobile. For a while Renault enjoyed the general wonderment, and then one day he said, "This machine is, in fact, driven by electricity, but with electricity from the air ! I have solved the problem. With its practical application, in a few years we shall achieve a paradise on Earth." Viktor Schauberger with the machine (operational) , with the top cover removed - left. The picture, below right - is the actual machine, now located at the Pythagoras Kepler Institute (PKS)...
Acesta e comentariul la a doua figura. Izolat fata de pamant! Exact ce scriam mai sus referitor la acumularea energiei in masa, adica, daca nu e izolata de pamant, energia acumulata in masa se scurge in pamant. In poza e masina de la PKS.

Ceea ce atrage in special atentia este afirmatia ca masina asta, desi functioneza cu apa, -se afirma aici ca- functioneaza electric si acesta e un argument in favoarea ta, Adriane, ca totul e electric in lumea asta. Banuiesc ca esti de acord cu exprimarea mea, nu?

Dintre sutele de articole, scrise de cercetatori rusi, in domeniul "stiintei paralele", peste care am dat in ultimul timp (saiturile Frolov) mi-a retinut atentia si urmatorul scurt pasaj. Autor, Dr. Anatoly Rykov. Titlul articolului: "Nu sunt secrete in miscarea fara inertie si gravitatie"

De fapt calea deschiderii acestui secret a fost aratata in articolul Structure of vacuum and community of interactions.Principalul lucru ce trebuia facut in acest gen de cercetare era de-a gasi structura eterului. Era format din sarcini elementare fara masa (+) si (-), analog electronului si protonului. Distanta de baza sau bratul dipolilor formati de sarcini este egala cu 1,398688*10-15 [m] si o limita a deformatiei electroelastice a fost determinata [pornind de la] conform efectului fotoelectric in vacuum (eter) si este egal cu 1,020672*10-17 [m].

Interactia substantei uzuale cu eterul are loc prin intermediul fortelor de gravitatie si inertie, prin tensiunile electromagnetice. Deformarea eterului [rezultata] din acceleratia fortelor e data de ecuatia:
Δrs = (g/4πEσS)0,5 = 1,2703*10-22 [m],
unde g = 9,82 m/s2.
Directia deformatiei coincide cu panta, directia acesteia fata de Pamant. Ca sa descreasca gravitatia, trebuie doar scazuta valoarea deformarii [eterului] pe aceasta directie. Putem face acest lucru prin efect electric sau magnetic in jurul corpului ce dorim sa aiba proprietati antigravitationale. Calea clasica de afectare a mai sus-mentionatei deformatii e de-a plasa un alt corp cosmic (de ex. Luna).[??] In punctul de libratie dintre Luna si Pamant avem un eter zero deformat si in ce priveste fortele de gravitatie ale Lunii si Pamantului, sunt absente in acest punct. Cauza e evidenta. Luna creaza deformatia eterului in acest punct, care este egala ca valoare si inversa ca semn cu deformatia eterului produsa de Pamant.


Intrucat am gasit si restul articolului lui A. Rykov si pentru ca se pot regasi cateva idei extrem de importante aici, in redundanta cu ideile lui Adrian, am gasit de cuviinta sa-l traduc si sa-l prezint in intregime. Chiar daca are niste lungimi inutile pe alocuri sau mai putina "substanta" in altele.

Ce este inertia din pdv. al structurii eterului? E determinat de o ratie [rate] de forma:
f=ma=16πα-1bΔra
unde m - masa corpului, a - acceleratia corpului, α-1 = 137,036 e valoarea inversa a constantei structurii fine, b = 1,55*10+19 e coeficientul de elasticitate electrica a eterului. Ultima valoare, Δra este deformatia dipolului de eter [!] ce apare [odata] cu miscarea accelerata a masei corpului. Din acest pdv. putem deduce sensul inertiei: e o forta de rezistenta elastica a eterului la [impotriva] miscarea accelerata a oricarui corp. Si in scopul [ptr] ca corpul sa nu aiba inertie, e necesar sa compensam [reducem] automat deformarea eterului la zero. , prin interactiuni ca cele mentionate mai sus ori (ceea ce de asemenea e posibil) sa spargem structura de eter din jurul corpului, cu totul. Se pot observa efecte luminoase in timpul distrugerii, datorate anihilarii de electroni si pozitroni reali, ce apar in timpul acestui proces. Probabil tot asta se observa si la OZN-uri.

Astfel, bazele teoretice ale miscarii fara inertie si antigravitatiei, exista. Alt fapt interesant e sursa a aproape gratuitei energii [free energy] pentru umanitate din moment ce: "perpetuum mobile" si "surse perpetue" de energie pe Pamant s-au realizat in caz de inertie negativa. Realmente, aici nu e vorba de violarea legilor de conservare a energiei, odata ce energia elestica eterului e convertita in energie a substantei. Energia Universului este, ramane, totusi aceeasi. Binecunoscutul principiu al transformarii energiei asa cum a fost pentru energia din combustibili, caderea apei, vant sau en. nucleara, transformate in forma electrica. [?]

Normal, apare intrebarea: Ce avem in realitate? [?] In timpul ultimei sute de ani "tehnicieni" si inventatori, incepand de la D-l Tesla, au facut enorm in aceasta directie. Cititorul gaseste o gramada de material despre, pe internet. Dar noi vom lua exemplul concret al cartii lui V.F. Zolotariov, V.V. Roschin, si S.M. Godin, "On the structure of space-time and some interactions" [2] [M: "PREST", 2009, 309 p] si articolul "Experimental research on nonlinear effects in dynamical magnetic system"

Autorul [el insusi] a avut sansa sa fie primit de SM Godin si VV Roschin. Ce au facut ei? Inca din 1993 ei au realizat un dispozitiv [motor] cu magneti rotitori [probabil un Searl]. Acest dispozitiv rotea un generator electric [obisnuit] de 6 kw putere de iesire, nu mai putin de 15 minute fara nici un fel de consum de energie electrica. Rotirea magnetilor cu inductie magnetica B sau tensiune magnetica νH [niu H] intr-un anumit punct al structurii eterului naste o tensiune electrica variabila,
Er = V*Bx = VνH cand se roteste. Tensiunea provoaca (apoi) deformarea structurii eterului,
ΔrE = (eoEr)/b = (eoVνH)/b
E suficient ca directia deformarii eterului de la rotorul dispozitivului sa fie opusa vectorului greutate pentru a face ca rotorul sa sufere descresterea greutatii [sale]. S-a atins o descrestere efectiva de 35 % a greutatii rotorului. Daca schimbam directia vitezei [?] cu una opusa, atractia catre Pamant creste cu 35%.

Deci termenul "efectiv" inseamna o circumstanta, cand in timpul rotatiei, in chiar aria imobila a eterului [in aria eterului, chiar daca imobil], o deformare variabila a valorii sale se formeaza datorita discontinuitatii aranjamentului de magneti de pe piesele dispozitivului, aflate in miscare de rotatie. In anumite momente deformatia isi poate atinge valoarea sa critica, ceea ce va conduce la aparitia electronilor liberi si a pozitronilor. In timpul anihilarii lor apar diverse radiatii gamma-quantum [cuante gama?]. Autorii dispozitivului au notat acest efect. Deci, in medie, 35% descrestere a greutatii o numim "efectiva" . Formula tensiunilor electrice e data ca una abstracta. Ar trebui sa introducem diferentiala inductiei magnetice [in raport] cu timpul, in loc de viteza V. Atunci schimbarea [?sing]-ului deformarii din directia rotatiei rotorului va fi evidenta. [?]

In acelasi timp cu efectul de schimbare a greutatii, poate fi gasita o componenta in vectorul inductiei magnetice, care va reduce/descreste proprietatile inertiale ale rotorului.
Efectul de aici [din asta], va [consta in] fi accelerarea rotatiei sale, in aparitia fortei, care e capabila sa roteasca generatorul electric ca sa produca energie electrica "gratis".

E o singura concluzie: Nu sunt secrete in gravitatie si inertie. Avem cateva metode reale de control a gravitatiei si inertiei. Largile posibilitati ale eterului, de-a produce energie nelimitata si de a parcurge spatiul fara inertie, sunt deschise acum. [4]

[4] Scherbak PV, Theoretical aspects of creation of aircraft of a new type. Group studying inertialess natural processes (GIBIP), Moscow, Fundamental problems of material sciences and techniques, SPb, Russia, 2000, p 299-303



Scris de gheorghe adrian la data de Vin 14 Mai 2010, 11:26:

MM am intarziat cu raspunsul la ultimul post de pe topic fiind ocupat cu alte treburi.  Din articolele acelea zău că n-am priceput nimic. Nu-mi stimulează intuiţia cu nimic.
La ultima postare relaţia dată pentru deformarea gravitaţională este greşită dimensional, fiindcă în stânga avem lungime (variaţia razei) iar în dreapta avem acceleraţie (g) pe suprafaţă (S) care dă: 1 supra lungime x timp la a 2-a (fiindcă Eo presupun că este epsilon zero = permitivitatea vidului, care după mine este un adimensional fizic). În ce priveşte antigravitaţia, deocamdată sunt negativist convins.
Ca să acceptăm teorii şi sisteme antigravitaţionale, ar trebui mai întâi să cunoaştem cu exactitate ce este gravitaţia,; –fenomenul –; generării cp. grv. şi al interacţiunii în adâncul substanţei, fiindcă suntem conştienţi că substanţa generează câmp gravific. Cred că sistemele antigravitaţionale propuse de diferiţi autori, vin doar cu o compensare a greutăţii (G) prin mijloace electromagnetice. Pentru a avea antigravitaţie un sistem ar trebui să fie susceptibil să absoarbă din energia potenţială a câmpului gravific al planetei şi să o convertească in energia cinetică a unui câmp de inerţie îndreptat spre exteriorul planetei. Adică sistemul respectiv ar cădea rapid în imensitatea spaţiului cosmic, dacă nu ar fi bine ancorat de planetă. Aşa ceva se întâmplă la lansarea rachetelor spaţiale, când li se imprimă un câmp de inerţie, dar cu mare consum de energie eliberată din combustibili, şi nici decum din cp. grv. Am putea spune că antigravitaţia, ca şi gravitaţia este chiar câmpul de inerţie (cum a admis chiar Einstein) care doar că nu are simetrie sferică, ci este unidirecţional şi cu sens unic. Pare că în structura lui câmpul de inerţie, care poartă corpurile cosmice prin spaţiu, componenta presiunii electrice este compensată de componenta presiunii magnetice, având însă preponderenţă componenta presiunii electromagnetice. Câmpul de inerţie al corpurilor cereşti, ar fi apărut în momentul big-bangului, când forţele repulsive au ajuns mult mai mari decât forţele coezive (atractive).

Adică, corpul iniţial de masă gigantică ar fi explodat ca o grenadă, aruncând schije şi artificii în spaţiu.

Într-o încercare de descifrare a câmpului gravific am alcătuit o teorie ipotetică, în care încerc o modelare a sursei câmpului gravific (o modelare a nucleonilor), pe care o postez mai jos

Ipoteză asupra sursei câmpului gravitaţional

În ipoteza noastră câmpul gravitaţional (gravistatic) al maselor s-ar datora mişcării de rotaţie a nucleonilor. Nucleonii fiind rezultaţi din interferenţa constructivă a fotonilor (gama indice fan) de anihilare corespunzători (de frecvenţa de circa 10 la puterea 23 Hz). În cazul nucleonilor (barionilor) interferenţa constructivă s-ar produce tot la nivelul tensiunilor (potenţialelor) curenţii rămânând aceiaşi ca şi în vid (Ifan=Ifv ).

(În unele cărţi masa ionului de hidrogen este data de 1840 de mase electronice şi masa neutronului Mn = 1,676 x 10 la -27 Kg, care raportată la masa electronului dă cam 1840, deşi în tabele sistematizate masa neutronului este data de 1838 de mase electronice, valoare care va fi desigur utilizată în cazul unui studiu mai riguros).

Pe inelul nucleonic ar fi 1840×2 meridiane (adică 1840 de unde staţionare de tensiune) de curenţi electro-eterici alternativi şi transversali corespunzând semiundelor fotonului de anihilare refractat la 360 de grade, de-a lungul unei circumferinţe cu raza neutronului (Rn=Re/2; Re este raza clasică a electronului) pe care fotonul se propagă (translateză) cu viteza egală cu 1/2×137 = 1/274 din viteza luminii c . Curentul unei semiunde este susţinut de zonele (sursele) de tensiune de la extremităţile lui (corespunzătoare unei semisarcini electrice). Aceste zone sunt şi ele alternative de la o semiundă la alta corespunzător curenţilor alternativi şi transversali la direcţia de translaţie. Aşadar nucleonul va apărea ca un inel greu, ca un rotor cu 1840 (sau 1838) de perchi de poli (ca o colivie, sau ca un grătar cilindric cu aproape 3640 de vergele paralele cu axa), cu diametrul jumătate din cel al electronului care prezintă la exterior potenţialul electrostatic de semiundă de circa 1MV aproape dublu faţă de al electronului, alternativ (de la semiundă la semiundă), şi care s-ar roti cu viteza egală cu 1/(2×137) = 1/274 din viteza luminii c (adică cu aceeaşi turaţie ca şi a electronului egală cu 1,23726 x 10 la puterea 20 Hz ). Rotorul neutronic ar avea astfel o putere instalată de circa 915 MW ceeace ar explica energiile uriaşe eliberate în reacţiile nucleare. (Spre deosebire de neutron, electronul ar avea o putere instalată de numai 1080 W, câte 540 W pe fiecare semiundă). Prin rotirea nucleon(ilor)ului (sub acţiunea forţei electromagnetice) datorită succesiunii alternative a potenţialelor de semiundă ar rezulta un potenţial alternativ respectiv un câmp electric alternativ cu frecvenţa de 10 la puterea 23 Hz urmat de aproape de un câmp magnetic alternativ şi de aceeaşi frecvenţă. Adică ar rezulta o undă electromagnetică propriu zisă (cu semiundă pozitivă şi semiundă negativă) ca o vibraţie longitudinală în eter fără translaţie de substanţă. Aşadar câmpul gravitaţional este vibraţie longitudinală ca şi câmpul electrostatic dar ar fi alternativ de potenţial (de tensiune) mai mare, de secţiune a sursei generatoare (egală cu suma secţiunilor curenţilor electro-eterici componenţi) mult mai mare (şi prin urmare este mult mai dens decât câmpul electric) şi de frecvenţă foarte mare (circa 10 la puterea 23 Hz), spre deosebire de câmpul electric (electrostatic) care pare a fi pulsatoriu (rezultând prin rotaţia structurii dinamice cu zone potenţiale de acelaşi semn dar diametral opuse) de tensiune (de potenţial) mai mică (=511,7KV), de secţiune (a sursei generatoare) mult mai mică (egală cu secţiunea celor doi corenţi electro-eterici diametrali opuşi componenţi ai structurii dinamice a electronului) şi de frecvenţă mult mai mică (10 la puterea 20 Hz). În structura acestei unde ar trebui să apară componentele de presiune din formula lui Poynting. De componenta electrică a presiunii ar fi dată (legată) masa gravifică şi ar avea caracter atractiv, iar de componenta magnetică a presiunii ar fi dată (legată) masa inertă care ar avea caracter repulsiv. Aceasta ar fi structura globală a câmpului gravitaţional (gravific). De componenta magnetică a presiunii ar fi legat şi câmpul de inerţie (câmp care este al masei inerte Mi, iar masa inertă este dată de produsul densitate
ro x volum V, iar densitatea masică, ro având dimensiunea fizică a frecvenţei la puterea a doua are de fapt dimensiunea fizică a inducţiei magnetice la pătrat, adică f patrat=ro=B patrat). Cele două componente de presiune ale câmpului gravific ar trebui să fie egale şi să aibă efectele compensate. Dar se pare că implicarea acestei componente parţială în momentele de inerţie ale nucleonilor, şi prin însumarea lor ale nucleelor, ar determina preponderenţa componentei electrice cu efect atractiv asupra surselor. Este de asemenea posibil să existe o mică asimetrie a semiundelor gravitaţionale datorită suprapunerii câmpului de inerţie devenit câmp centrifugal, peste câmpul electric al nucleonului, având consecinţă la fel preponderenţa componentei atractive. Intensitatea mare, densitatea mare, ca şi frecvenţa foarte mare a câmpului gravific ar face ca acesta să fie imposibil de ecranat.

(Pe de altă parte undele gravitaţionale având lungimea de unda comparabilă cu dimensiunea nucleelor, de circa 10 la-15 m, prin fenomenul de difracţie ar ocoli nucleele, având consecinţă transparenţa substanţei la câmpul gravitaţional).

Dintr-o structură aproximativă a constantei gravitaţionale ; G=3/5k=radical din (Pgse/Pemge) în care Pgse ar fi puterea gravistatică a electronului iar Pemge ar fi puterea electromagnetică a electronului, ar rezulta că interacţiunea câmpului gravific cu substanţa s-ar produce la viteza luminii în vid c determinând durate foarte mici de interacţiune a câmpului gravific cu substanţa, având consecinţă valoarea foarte mică a forţei gravitaţionale. Pe când interacţiunea câmpului electromagnetic cu substanţa s-ar produce la viteză mult mai mică (egală cu 1/137 din c sau mai mică), ducând la durate de interacţiune a câmpului cu substanţa mult mai mari, având consecinţă valoarea considerabilă a forţei electromagnetice.

Frecvenţa foarte mare a câmpului electromagnetic alternativ generat în jurul structurii dinamice a neutronului face ca acesta să fie indiferent (neutru) în câmpuri electrice sau magnetice generate de electroni.

Sarcina electrică a particulelor presupune (face necesară) cuplarea structurii neutronice (purtătoare de masă) cu o structură pulsatorie de frecvenţa electronului, ceeace face posibilă interacţiunea particulelor încărcate cu câmpurile electrice sau magnetice generate de electroni.

Totodată este intuitiv că între neutroni vecini se institue un sistem dinamic de forţe în echilibru. Astfel când pe direcţia ce uneşte centrele a doi neutroni se învecinează doi curenţi neutronici (electro-eterici) antiparaleli între aceştia va apărea forţa magnetică de atracţie care va fi compensată de forţa electrostatică de repulsie dintre zonele polare (sursele) care susţin acei curenţi fiind de acelaşi semn (de aceeaşi polaritate). Iar atunci când pe o aceeaşi direcţie se învecinează doi curenţi neutronici paraleli între aceştia va apărea forţa magnetică de respingere (de repulsie) care va fi compensată de forţa electrostatică de atracţie dintre zonele polare care susţin acei curenţi fiind de semne opuse (de polaritate opusă).

Acesta ar fi complexul forţelor nucleare, forţe care acţionează pe
distanţe foarte mici şi având intensităţi foarte mari asigură coeziunea, soliditatea şi marea stabilitate a nucleelor.

(Pare că aici se găsesc concretizate ideile lui Ştefan Lupaşcu din « logica dinamică a contradictorului »).

Aşadar interacţiunile (forţele) care funcţionează (care se întâlnesc) la nivelul edificiului nuclear sunt de patru tipuri: -interacţiunea (forţa) electrostatică (Fes ), -interacţiunea (forţa) magnetostatică (Fmgs ), -interacţiunea (forţa) electrodinamică (Fed ), -interacţiunea (forţa) electromagnetică (Femg ). Desigur că aceste tipuri de interacţiuni (forţe) se vor regăsi în diferite combinaţii ale lor, la toate nivelele de structurare ale substanţei.

O altă ipoteză asupra naturii şi originii câmpului gravific al neutronului este de a considera câmpul gravitaţional al neutronului ca fiind însăşi câmpul inerţial al fotonului neutronic (câmpul care crează depresiune înaintea fotonului pe direcţia si in sensul de translaţie), care în urma refracţiei, devenit câmp centrifugal crează efect centrifug asupra semiundelor neutronului şi generează depresiune la periferia (în exteriorul) inelului neutronic, depresiune care ar avea efect centripet (atractiv) asupra particulelor din vecinătate. Câmpul de inerţie al fotonului neutronic este însăşi câmpul electromagnetic propulsor al fotonului, câmpul care crează forţa electromagnetică şi care rezultă din interferenţa câmpurilor magnetice ale fotonului la suprafaţa anterioară a curenţilor fotonici. Aceasta idee (ipoteză) ar putea fi o justificare fizică reală în sprijinul ideii lui Einstein de a considera câmpul gravitaţional ca şi câmp inerţial.


Pornind insa, de la recunoasterea eterului ca realitate fizica, se pot gasi nenumarate teorii explicative ale fenomenului antigravitational, si am dat anterior cateva exemple la intamplare. Ar fi bine sa incepi sa crezi in antigravitatie. Pentru ilustrare, dau aici niste linkuri cu aparatul lui Grebennikov:


.  
F. 8.

Asta-i o poza in care se vede cum "plutea" entomologul nostru academician, cu gravitoplanul (o platforma fara motor, bazata pe efectul de forma, zis si morfogenetic).
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net22-1.jpg
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net22-2.jpg
http://smirnovs.info/index.html
http://smirnovs.info/Ufo/Gravitoplan.htm
Avem aici si calculul (dupa Frolov) fortei antiG:
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net4-1.jpg
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net4-2.jpg

mm

Mesaje : 157
Data de inscriere : 12/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum